Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!

24 august 2011

Atacul Orientalilor- ziua III

Atacul Orientalilor- ziua III- Cea mai tensionata zi 

Data:24-08-2011

Traseu: Lacul Lala- Vf. Ineut-Pasul Rotunda( M Rodnei)-Vf Omu- Saua Diecilor-Muntele Sveritaria ( M. Suhard)
 
Racoarea ultimelor ore din noapte, prevesteste o noua zi. Mai pe o parte, mai pe alta, pacalesc pana la urma frigul unei nopti de sfarsit de august, la peste 2000 de metri. Suna si ceasul, la 6 de data asta, hai baieti si fete, desteptarea, urmeaza o noua zi, un nou munte de abordat, noi aventuri ne asteapta.
Eu-cerul liber, cortul si prelata

Mancam si dupa ce stresam putin fetele, reusim sa plecam la ora 8. Urcam inapoi in traseul de creasta al Rodnei, apoi urcam pe Vf. Ineut. Deja de pe urcarea asta, majoritatea baietilor au luat-o in fata, iar eu am ramas cu Iuli si Cezar, in spatele fetelor.
Spre noi orizonturi





Lacul Lala

Cum pe coborare fetele mergeau destul de incet, din cauza basicilor nenumerate de la picioare si din cauza oboselii acumulate, noi ne-am permis sa facem poze si sa mancam afine. 

La intrarea pe forestierul ce ducea in Pasul Rotunda, ne-am regrupat. Cornel s-a plans ca a trebuit sa astepte 40 de minute dupa noi. Deja ne-am dat seama, ca treaba e groasa rau si nu mai merge in ritmul asta.

Intalnirea cu o femeie in varsta, care ne-a spus ca spus ca a facut 40 de minute pe urcare, iar noi am facut spre 2 ore pe coborare ne-a pus pe ganduri. Ne-am mai intalnit si cu un braconier, care tare balbit a fost cand s-a intalnit cu noi.
 
Ultimii pasi prin Rodeni, in fata avem Suhardul

Totusi ne alinam cu gandul ca in Pasul Rotunda ne v-om desfata culinar. Fiecare avea fanteziile lui, ciorba de vacuta, de burta, cartofi prajiti cu snitel, papanasi. Ne povestise Cornel, care m-ai fuse-se pe aici, in urma cu multi ani, ca este o pensiune, ceva restaurant.
 
Cu chiu cu vai am ajuns in Pas, aici am trecut din Muntii Rodnei in Muntii Suhard. Dar aici surpriza, eu am luat-o inainte, cu gandul la o ciorba adevarata, dar cand am intrebat oamenii care lucrau la pensiunea aceea de un restaurant, raspunsul lor nu a fost cel pe care-l asteptam. Ok, dar nu putem sa mancam si noi aici, ba da, in foisorul acela. Nu domnle mancare gatita, aici nu gasiti.

Apoi futui, mi-a cazut cerul in cap, nici nu stiam cum sa le spun celorlalti. Demoralizati de faptul ca nu gasiseram ceva de mancare si ca am facut pe o coborare pe care am calculate-o la maxim 2 ore, 5 ore, ne-am instalat in foisor si ne-am facut o supa la plic.
 
Acum scoate hartile si analizeaza, in ritmul asta nu mai avem cum sa ajungem pe Vf. Faraoane, tinta de astazi. Si doamne cat mai avem azi de facut, in conditile in care a trecut aproape jumate de zi, iar noi am facut o mica parte din traseul de astazi. 
 Acum urmeaza, una dintre cele mai momorabile amintiri ale taberei, o faza care va fi povestita la nepoti. Cum trebuia sa caram totul, aveam portii bine determinate si astfel paine aveam doar dimineata si seara cate o felie, iar la pranz supa o mancam goala. Asadar, dupa ce am mancat si asteptam sa se aseze mancarea si e pregateam psihic pentru urmatoarea bucata de mers, o aud pe Claudia:” Nu stiu ce sa ma fac cu cainele asta al meu, nici paine nu mai vrea sa manace”, atunci eu, pe un ton iritat,”pai tu dai paine la caine”, “Nu, e o paine intreaga aici in spatele foisorului”. In secunda doi, eu saream peste masa si apoi peste gardul foisorului si nu m-a venit a crede, chiar o paine intreaga. O miros, nu parea veche, doar putin intarita, cred ca de la soare si ma intorc mandru la masa cu cateva felii. Atunci Cezar, pe un ton, aproape plangand” Si noua nu ne-ai lasat”. Dar era pentru toata lumea si astfel toti am mancat paine de la caini, in Pasul Rotunda. Cand am asezonat-o si cu finetti, nu pot sa descriu cat de bine a intrat : )).

Acum, gata cu pauza si sa nu uitam pentru ce suntem aici. Prima bucata a fost o urcare destul de abrupta prin Poiana Rotunda, spre Vf. Cociorbii. Aici, cand Bogdan, cand eu, caram cate 2 rucsaci, pentru a putea sa inaintam cat de cat decent.
 

Dupa aceasta urcare drumul a continuat pe curba de nivel si astfel am inceput sa ne miscam mai repede. Numai cate un cioban ne mai demoraliza, nu aveti cum sa ajungeti maine in Dorna Candrenilor, faceti pe putin cateva zile.

La fel ca in precedenta zi, pe la 14, au venit ciclonii, dar si de data asta, am avut noroc si ne-au ocolit.

adapostindu-ne de ploaie



Parca pe meleagurile Suhardului treaba mergea mai bine. Situatia a inceput sa se tensioneze odata cu jnepenisul de pe Vf. Pietrele Rosii, cu venirea cetii exact in momentul in care disparuse marcajul si poteca.


Cumva am reusit sa biruim noi prin acei jnepeni si sa ajungem pe varf. De acolo am dat de banda albastra, in conditiile in care pana atunci mersesem doar pe banda rosie si pe harta nu aparea nici o banda albastra. Dar ne-am adus aminte ca suntem in Romania si banda rosie de pe harta este aceeasi cu cea albastra din teren.

In continuare in Saua Diecilor am avut parte un spectacol natural.

Pe Obcina Diecilor, tensiunea a atins un grad inat, deoarece toti eram rupti, ne era foame, bagajele ne apasau, nu stiam exact unde v-om campa, speram doar sa gasim apa. Era clar ca nu aveam cum sa ajungem pana pe Faraoane, asa cum ne planificasem. Pe portiunea asta am carat iarasi 2 rucsaci de 60 de litri, pret de vreo ora. Deja vedeam toata tura naruita, dar mai mult de atat nu aveam ce face, cu doi ruxaci in spate de abia ma mai miscam, resursele mele erau si ele pe terminate, dar imi doream atat de mult sa duc pana la capat tura, incat as fi continuat si singur pe mai departe.

In zona muntelui Sverita, s-a lasat si noapte, apoi am dat de o stana si cum clar ca o stana este pusa langa o zona cu apa, ne-am horat sa campam langa aceasta. Pana eu si Cornel am fost sa aducem apa, ceilati au montat corturile si prelata.

Norocul nostru a fost ca Anda a facut o mancare buna si astfel ne-am pus direct la somn, caci daca nu, probabil ne-am fi incaierat la cat de rupti eram. Mi-l aduc aminte pe Cezar, care de oboseala nu se mai putea abtine din ras, fapt care l-a deranjat pe George, care dormea la prelate si credea ca Cezar rade de el. Eu de data asta am reusit sa ma instalez in supratenta cortului baietilor si fara sa mai stau pe ganduri mi-am luat direct somn, urmand ca sa vedem a doua zi ce si cum.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Etape(click pentru vizionare):

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu