Ca sa ajung la zi cu blogul, m-am hotarat sa postez in paralel,
vechi-nou. Asadar aseara, 21-01-2012 am fost prezent la un concurs de Schi de
Tura in Predeal, organizat de nea Nae Plumbota.
Startul s-a dat la 18.00 la teleschi. S-a urcat pe Clabucet Varianta si
Clabucet Plecare pana la statia de sus a telescaunului. Coborarea s-a facut pe
partia Cocosul, iar finishul a avut loc la statia de jos a telescaunului.
Lume faina, in mare parte cunoscuti, zapada ca in basme si voie buna cat
cuprinde. Din CPNT am inchierbat o masina, eu, Manu, Vlad braneanu si Bogdan
mic.
In concurs m-am simtit bine, s-a simtit ca in ultimul timp am urcat in
Postavaru, aproape in fiecare seara. Am
plecat tare si spre bucuria mea, am reusit sa tin ritmul si nu m-am taiat. Inca
de la start Gali si Cristi Stotz s-au detasat, pierzandu-i din vedere. A urmat
Bogdan Sulica si eu, care l-am urmat de aproape. La statia de sus am avut ceva
probleme, din cauza cetii, nefiind nimeni, ne-am dat seama mai greu unde
trebuie sa dam jos fociile.
Eram in bataie pentru locul 3, cum ne-am sucit putin, cu privire la
orientare, din spate a aparut Vlad Metaxa si Dani. Bogdan i-a dat șuț (șuț=
coborare libera), apoi si eu, dar imediat am fost intrecut de Dani si Metaxa,
carora le fugea mult mai tare schiurile. Concursul s-a cam terminat aici, de
aici incolo fiind o loterie, cui ii alearga schiurile mai tare. Adevarul ca nu
pot sa am pretentii sa-mi alerge dupa ce le-am bagat, numai eu stiu pe unde.
Terminam destul de apropiati, in urmatoarea ordine: Metaxa pe 3, Bogdan
pe 4, Dani pe 5 si eu pe 6, timpul meu fiind 30’00”. Concursul a fost castigat
de Galiteanu, urmat de Cristi Stotz. Vlad a venit pe 10, Manu, destul de bine,
undeva pe 15. Bogdan mic, a incheiat destul de onorabil primului concurs.
Prezent a fost si Postoaca, nefiind specialitatea lui coborarea, a fost destul
de modest.
Pana la premiere am mai facut o urcare, respectiv coborare, pe Cocosul.
Apoi la Hotel am depanat amintiri, povestiri, cu prietenii pe care nu-i mai
vazusem de ceva timp.
Se anunta o iarna cu multa zapada si multe concursului. Din pacate,
pentru mine, nu voi putea fi prezent la doua dintre ele, la Zarnesti si la
Vladeasa, pentru ca am niste colegi idioti, care au programat examenele in
weekend, sa-i ia dracu. Dar totusi ramane, Bucegi Winter Race, Postovaru Night,
Madaras si am auzit ceva de Retezat. Mai multe detalii vor fi postate aici:
In
rest sunt in sesiune, dar ies aproape fiecare seara in Postovaru. Am trecut si de ultima etapa de calificare la UTMB, acum trebuie sa fac rost pana pe 31 Ianuarie de bani pentru taxa de inscriere. A da si am
ceva clapari de tura de vanzare: Dynafit TLT 3 , cu prindere in puncte, Dynafit
TLT 2 si ceva Koflach. Preturi avantajoase!
Cat despre postarea trecuta, inconstienta…., poate
asa a reiesit, poate asa am descris, dar nu a fost chiar asa, tot timpul am
fost siguri pe noi, doar cand a alunecat Bogdan a fost un moment mai ciudat,
probabil atunci ar fi trebuit sa ne asiguram. Este important sa sti
zona,Smendre si Victor mai facu-se odata traseul acum vreo 3 ani. Nea Kargel si nea Emilian Cristea spun ca
acest traseu are gradul 1B, deci nu este cine sti ce. In rest aceste nebunii ne
fac pe noi sa ne simtim bine, sa simtim cu adevarat muntele.
Inchei cu un vorba de-a lui Titus Gontea"Toate
drumurile care nu pot duce si catre moarte, nu sunt decat tot atatea fundaturi…"
Numai
bine, pana primesc ceva poze,urmariti in continuare, o seara normala din cursul saptamanii in
Postavaru:
Sau “You Fall, You Die”; ” Sau Prima tura a noii
conduceri CPNT”
Cand:
15.01.2011
Cine: Eu, Smendre, Victor si Bogdan
Unde: Muntii Bucegi
Traseu: Caminul Alpin- Refugiu Costila-Valea
Galbinele- Hornul Coamei- Creasta Costila-Galbinele- Releul Costila- Platoul
Bucegiului- Valea Alba- La Verdeata- Camin Alpin
Durata: dus-intors la masina 11 ore
Cu toate ca inca mai am multe restante pana sa
ajung la zi cu blogul, tura aceasta a insemnat prea mult sa o aman, iar
informatia este atat proaspata incat mi-ar parea rau se se piarda.
Daca
de multe ori nu am prea multa inspiratie de titlu, de data asta am trei
titluri, le voi explica pe rand in continuare.
Prima tura a noii conduceri CPNT .Saptamana trecuta au fost alegeri ai noului consiliu
de conducere si al noului presedinte. Au fost 2 condidaturi, am mea si a lui
Smendre, acesta din urma castigand, cu o diferenta de 3 voturi. Asadar, noul
consiliu de conducere este urmatorul: Sendre Marius( Smendre)- Presedinte, Eu-
Vicepresedinte, Victor Mancas- Vicepresedinte, Crican Cezar- Trezorier si Nitu
Ruxandra- Secretar.
Asa
s-a nimerit ca in tura sa fim ambii vice si presedintele+ Bogdan, care era
sofer, Chiar am si facut glume, ca v-om infinta o nou functie si pentru el, cea
de sofer : )).
Sa
trecem la poveste. Baietii trebuiau sa ma ia cu masina la 6.45 de la pod din
Sacele si sa pornim spre Busteni. Pe la 6 m-a sunat Bogdan, sa-mi iau totusi si
schiurile, ca daca e zapada prea mare facem un schi.
Cum
in zona Predeal- Busteni, stratul de zapada lasa de dorit, am hotarat ca facem
ceea ce ne-am propus. Numai ca pe mine tare ma batea gandul sa-mi iau si
schiurile cu mine. Cum sunt usoare nu ar
fi trebuit sa-mi dea mari batai de cap la deal, iar la vale m-as fi bucurat de
zapada ceea mult dorita. Aproape hotarat, m-am razgandit in ultimul moment sa
nu le mai iau. Foarte buna hotarare, pe departe ceea mai buna horatare pe anul
acesta, ce spun eu pe anul acesta, si pe anul trecut si cred, pe cativa ani incoace…..De
ce? Ve-ti vedea in continuare.
Si
am luat-o noi catinel la deal spre Refugiul Costila. Prin padure zapada lasa de
dorit, pana-n 15 cm, fara nici un fel de baza. Cred ca s-au spart norii doar la
mine deasupra casei, adica in areal Sacele si Piatra Mare, unde pulverul tinde
spre un metru. Bine ca am de munca in fiecare dimineata sa dau zapada, dar pe
munte e cam absenta.
La
Refugiu, lumea venita inca de vineri dormea. Dupa ce am intrat in refugiu, au
inceput sa se trezeasca unul cate unul. Erau si cativa cunoscuti Sava Mihai de
la Amicii si Titus Gontea, considerat cel mai valoros alpinist roman din
prezent.
Aici
am facut o mica pauza de masa si apoi am continuat spre Valea Galbinele. Nici
nu am iesit bine din refugiu si primul horn, care era inca pe Valea Costilei,
mi-a dat cam mult de furca si a bagat spaima in mine, deoarece am urcat fara
coltari.
Eu
eram echipat cu niste coltari de schi-alpinism, foarte usori, din aluminiu si
mi-a fost cam frica sa-i folosesc pe mixt, respectiv pe piatra si zapada,
deoarece nu vroiam sa-i stric. In plus
eu si Bogdan am fost cam ciungi, deoarece aveam fiecare cate un piolet clasic,
din 1900…. Nu la fel am putea spune de Victor si Smendre care erau echipati cu
cate 2 pioleti tehnici Petzel Quark.
Deja
imi puneam semne de intrebare, incep sa ma injur ca nu am imprumutat niste
coltari mai de doamne ajuta.
Dupa
ce am trecut muchia pentru a intra in Galbinele, pe un traverseu care dadea
direct in Vale am fost obligat sa-mi pun coltarii si situatia s-a schimbat.
Totusi isi faceau bine treaba acesti coltari si pana la final chiar am ramas
placut uimit. Daca la inceput incercam sa-i menajez, sa nu-i prea folosesc,
spre final ii foloseam la maxim, fara sa ma gandesc la altceva decat ca trebuie
sa ajung sus.
2 in 1
In
Galbinele zapada era ok, ferfecta pentru coltarii mei. A fost o reala placere
urcarea pe Galbinele. Pe aceasta vale am mai fost si vara, dar acum arata cu
totul diferit, fiind acoperite toate saritoarele. Din cand in cand, structura
zapezii se schimba, din zapada mai tasat, numai buna de coltari, in pulver care
te solicita mai mult. Dar totusi zonele cu pulver nu erau foarte mari, intre 5
si 10 m. Chiar ma gandeam ca ar fi mers sa urc pe schiuri pe aici.
Putin pulver
De
la grota, Hotel Galbinele, s-a schimbat situatia, pentru ca ne-am bagat pe
Hornul Coamei. Ma uit cu Bogdan in sus si ne facem cruce. Situatia era
urmatoarea: Un Horn foarte abrupt…, ce abrupt, spre vertical as putea spune,
zapada nu prea era, defapt nu ar fi avut cum sa stea pe acolo. Nici nu am
inceput bine sa urcam si vedem ca Smendre se cam chinuie cu tot cu quarki lui.
Ne spune sa nu mergem dupa el si sa ocolim cumva prin dreapta. Prin dreapta as
putea spune ca era fata, iar sub noi cam 20-30 de metri de gol pana in Valea
Galbinele. Victor a luat-o inainte, sa vada cum ar fi mai bine, iar cu Bogdan ,
am ramas sa asteptam o varianta ok. Pana la urma trebuia sa facem un traverseu
pe fata de care spuneam. Mi-am readus aminte ca nu-mi plac fetzele, de fapt
chiar le urasc, mie sa-mi dai hornuri, valcele, fisuri. Intai un traverseu pe o
zona inierbat, unde prindea pioletul si coltarii apoi, o urcare pe stanca. Cand
am vazut stanca mi s-a facut rau. Intai a urcat Bogdan, care a cam avut ceva
probleme, la un moment dat a alunecat vreo 10-15 cm, oprindu-se asa cum am spus
noi, printr-o priza de fatza. Vazandu-l, aproape am facut pe mine si am trecut
aceea portiune destul de panicat, fara sa clipesc. Destul de speriati, am urcat
inca vreo cativa metri si ne-am oprit langa o saritoare destul de tare, care
sub ea avea doar vreo 40- 50 de metri de gol. In momentul acesta l-am trimis pe
Victor, care cu quarki lui se agata de orice, la Smendre, pentru a ne arunca o
cordelina. Intre timp ne-am refugiat sub un bolovan si Bogdan mi-a aratat ca
tremura necontrolat. Nici eu nu eram departe, eram aproape de momentul in care
sa spun, eu de aici nu plec, nici la deal, nici la vale. Noroc ca aveam o
ciocolata la mine si mi-a mai revenit putin. Intre timp, Smendre a gasit un
piton si ne-a aruncat o cordelina.
Smendre pleaca primul
Victor il urmeaza
Indicatii
Venim si noi
Se cam impute treaba
Smendre direct pe horn
Bogdan cu cateva clipe inainte sa alunece
Trecuti
de aceasta portiune ne-am mai calmat putin si am aflat ca si Smendre a avut
probleme serioase pe horn. Mai mancam niste ciocolata, intre timp observam ca e
cam frig, de la adrenalina nici nu observasem, aveam manusi rigide cu forma de
coada de piolet. Erau undeva la -15 grade Celsius. Intr-un moment de neatentie
ia zburat lui Smendre manusa, dar s-a oprit pe marginea saritorii pe care
tocmai o trecuse-m noi. Doar ca Victor parca a cobit “si acum sa bata vantul”,
si-n secunda doi manusa era pravalita la vale. Fara sa stea pe ganduri, Smendre
a inceput sa descatere dupa manusa, pe unde noua ne era frica sa urcam, oare
cat de naspa a putut sa fie pe horn, pe unde a urcat el.
Pana
la urma si-a recuperat manusa, dar cum statuse-m ceva timp ne-a luat un frig de
nu exista, pe toti, in special la maini si picioare. Daca Victor si Smendre
si-au luat pufoaicele peste geaca, eu a trebuit sa-mi dau geaca jos, sa mai iau
un polar. Cum a fost, brrr….Da si de vant, numa turbioni, veneau de sus in jos,
moment in care ne intorceam cu spatele la vant, apoi imediat veneau de jos in
sus si ne luai direct in fata.
De
aici in sus am adoptat noi tehnici de alpinism: Habarnaveza si Supravietuieza.
Numai conta, cat de ingramaditi, simteam o extrema lipsa a inca unui piolet.
Dreapta imi amortise de-a dreptul iar in stanga nu aveam incredere sa ma las
doar in ea. Coltarii ii foloseam la maxim, mai un genunchi, mai pe burta, in
totdeauna cea mai usoara abordare( A
nu se crede ca sunt de acord cu acestea de mai sus, dar era vorba de
supravietuire, conta sa ajung sus intreg, sau cel putin viu). Deci cum
am spus mai sus, nu era loc de greseli, “You
Fall, You Die!”.
De
fel tot timpul caut o abordare mai tehnica, mai spectaculoasa si fac misto, in
gluma, de cei care urca pe unde e mai usor si vor doar sa ajunga sus si nu se
aventureaza la cate una, alta. Tot timpul strig “Chicken line"si fac ca o gaina. De data asta, eu am fost un veritabil “Chicken line”.
Termenul provine din Dowhill, unde la anumite obstacole, este amenajata o asa
numita "Chicken line”, pentru cei care evita obstacolul, dar evident cu pretul
de incetinire si pierdere de timp.
Pasajele
grele le treceam pe rand, pentru ca nu vroiam ca daca, cel din fata aluneca, sa
ne sfisaie cu coltarii. In timpul asta rotiri de maini la greu.
Habarnaveza :))
Intr-un
final am iesit intr-o sa pe Brana Mare a Costilei, pe Creasta
Costila-Galbinele. Aici am rasuflat usurati ca am scapat si am facut o pauza de
masa, unde am mancat sanvisuri inghetate bocna.
Crezand
ca a trecut greul ne-am culcat pe o ureche, dar a urmat portiunea cea mai
solicitanta fizic, cel putin pentru mine. Din sa am contiuat putin pe Brana
Mare a Costilei spre Valea Costilei, apoi am cotit drept in sus spre Platou.
Aproape de iesirea in platou, panta era aproape verticala. Iarba imi era cel
mai bun prieten, iar zapada nu constituia o buna priza. Cu un singur piolet a
fost tare horor. Infgeam pioletul, incercam sa-mi acorez stanga cumva in
zapada, apoi ca pisica, incercam sa-mi misc unul cate unul coltarii. Cand ma
uitam in jos sa vad unde sa infig coltii vedeam fundul Vaii Costilei la 400 de
metri sub mine. Apoi cand sa mut pioletul, acesta era blocat, nu puteam face
miscari bruste sa-l scot. Imi era tare frica cand scoteam pioletul, pentru ca
practic nu mai aveam nici o priza sigura, picioarele nefiind foarte sigure. La
doar cativa metri aproape de iesirea in platou, am fost luat de o stare de
epuizare, ma ardeau toti muschii, dar cu un efort destul de mare am trecut si
apoi m-am trantit pe burta. Vedeam Releul, Platoul, eram acasa, gata am scapat,
de aici numa conteaza. Si colegii mei erau epuizati dovada urmatoarele poze
Iesirea in platou
Victor rupt, tarandu-si pioletii dupa el
In sfarsit
frigut sau batranete
Releul Costila
Pe
platou vremea aparte ne-a facut sa uitam ce am indurat. Un curcubeu peste
soarele vazut printre nori, ne ofereau o priveliste unica. Pacat ca telefonul
meu nu a putut surprinde acest fenomen.
Filmulet pe platou
Camarazi
La
17 fara 10 eram la intrarea pe Valea Alba. Pana la Saritoarea Carnului zapada a
fost faina, numai buna de coborat in coltari. Am inaintat repede, iar noapte
ne-a prin exact dupa ce am trecut de saritoare, care nu era foarte acoperita de
zapada. De aici in jos zapada a fost ciudata. Zapada proaspata, netasata si nestabila.
Singurul lucru care ne calma era ca noaptea riscul sa plece este destul de mic.
Probabil alta ar fi situtia pe zi. Deja coltarii numai incurcau, pe fir era din
ce in ce mai greu de mers. La Verdeata am putut rasufla linistiti in sfarsit.
Faceam misto ca acum dupa ce am trecut prin atatea, cum ar fi sa ne manance un
urs : )).
Valea Alba
Inaintam repede
Apus
La Verdeata
Dupa
11 ore eram inapoi la masina, o bere in Busteni, in formula de conducere CPNT,
Bogdan luandu-si o ciocolata calda, el fiind soferul nostru.
Pe
mine m-au lasat la pod, de aici inca 2 km pana acasa, cu schiurile in spate.
Acasa am mancat, baie si somn. Am dormit de la 22 pana a doua zi la 15,
deoarece aveam curs de la 18 si pentru ca s-a cam acumulat oboseala si s-au
simtit ultimele nopti cu 2-3 ore de somn pe noapte, din cauza invatatului,
proiecte si schi de tura pe noapte in Postavaru.
Concluzie,
a fost o tura care mi-a oferit multe senzatii, unele pe care le-am simtit de
putine ori in viata. Senzatia aceea de neputinta pe care o simteam des cand am
inceput sa merg pe munte pe nemarcate a fost prezenta si m-am bucurat mult
pentru ca deja devenise un pic monoton. Iesirea spre platou a fost cea mai
verticala chestie escaladata neasigurat, in acele conditii meteo si in acele
conditii de expunere, iar acea senzatie de epuizare nu cred ca am
experimentat-o de prea multe ori in viata. In plus m-am ales cu o ditai febra
musculara la brate, umari, trapezi si spate.Si Bogdan se plange ca nu-si mai
simte buricele degetelor, asta dupa ce i-au degerat putin.
Va
doresc ture multe si faine, deseara schi de tura in Postavaru, Numai Bine!