Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!

14 iulie 2011

Marathon 7500- Cat o viata in 3 acte

Concurs: Marathon 7500, editia III 2011
Locatie: Pestera, Muntii Bucegi
Data:7-10 iulie 2011
Organizator:CPNT Brasov
Echipa:Eu si Nusu
Clasare: Loc III, timp 20 ore 25 minute
Date tehnice: 91.5 km, +7560 diferenta de nivel
Echipe: 60 echipe inscrise la Elite, din care au terminat doar 33
90 echipe inscrise la Hobby

7500… sunt multe lucruri pe care le-as putea spune in introducere, dar ma rezum doar la lucrul ca Marathon 7500 este rodul muncii unei echipe tinere de pasionati de munte si de sport, este rodul muncii voluntarilor CPNT.

Imi aduc aminte de primele noastre intalniri, de cand a luat nastere acest concurs, astazi clasat ca fiind cel mai greu concurs montan din Romania. Eram la Teo acasa, cu Cornel si Smendre si inspirati de ideea lui Rares Manea, ne-am hotarat sa organizam un ultramaraton montan in unii dintre cei mai familiari munti ai nostrii, muntii Bucegi.

De atunci pana acum, am impresia ca a trecut o viata si toate au evoluat, pot spune in bine. A crescut foarte mult concursul, imi aduc aminte cand la prima editie, din 70 de echipe, 40 au abondanat in postul 3, iar noi ne-am speriat ca poate nu va termina nimeni, ca nu va iesi cum am vrea noi.

Un mare ajutor la initierea acestei competitii l-am primit de la Lucian Clinciu, un adevarat om, despre care cuvintele nu isi mai au rostul.

Odata cu concursul, am crescut si noi, cei din CPNT si mai ales eu, care in acest an am avut ocazia sa particip, am avut ocazia sa demonstrez tuturor acelora care au spus ca noi nu avem habar de ce inseamna cu adevarat parcurgerea acestui traseu, ca defapt stim chiar in fiecare detaliu ce inseamna aceasta provocare.

Si fara sa o mai lungim, am sa trec la povestea in sine. Inca de prin ianuarie, in timp ce facem o tura pe schiuri, pe creasta Fagarasului, am stabilit cu Nusu ca facem echipa in acest an la 7500. Intre timp, prin mai, acesta s-a hotarit sa participe alaturi de Dan Andreea. Cum eu am lasat gasirea unui partener pe ultima suta de metri, am ramas cam de caruta si intr-un final m-am hotarat sa particip cu Geta la Mixt.

Cum socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa si cum Andreea nu prea se simtea in forma, iar eu cu Nusu doream sa tragem cat mai tare, in seara dinaintea concursului, in tabara de baza am facut rocada, din doua echipe de mixt, rezultand o echipa de masculine si una de feminin.

Echipa initiala

Sedinta Tehnica

Cu bagajul pregatit si mancarea trimisa la Omu, m-am bagat si eu pe la un 23 la somn, dar am adormit dupa miezul noptii. Pe la 3 jumate, m-am trezit de forfota celor care plecau in primele posturi, dar am adormit inapoi pana la 5.

Pana m-am pregatit, am mancat o supa si doua banana, am mai dat si un scurt interviu, s-a facut 6 fara si ne-am instalat la start.

Aici, am fost o surpriza pentru restul concurentilor, care credeau ca noi suntem la mixt.

Planul de atac era simplu, nu ne luptam cu nimeni, ne luptam cu noi insine, nu ne ducem pe val, pastram resursele, deoarece cursa este foarte lunga.

Despre concurenta, aceasta a fost cea mai puternica de pana acum, numai echipe una si una, atat la masculin, cat si la mixt si feminin. Concurenta la masculine, a fost asigurata de: Sponser GP Team( Galiteanu Ionut si Palici Viorel, castigatorii primei editii si castigatorii a multor maratoane din tara), ADPL( Alin Tanase si Kovacs Zolt, prezenti pe podium in majoritatea maratoanelor montane, iar Alin fiind castigatorul primelor doua editii 7500 la mixt), Cristinel si Denisel( Mosoiu Cristian si Denis Serban, Cristi fiind vicecampion mondial al armatei la biathlon si castigator al EcoMarathon si Duatlon Tara Birsei), Sponser Team (Spulber Dan si Dan Stefan, adica Dani si Fane, castigatorii ai 7500 de anul trecut) si Picioare Zburatoare(Diaconescu Radu si Florea Daniel, clasati pe locul 3 anul trecut).

A urmat numaratoarea inversa si startul propiu-zis.


Start+Reportaj Marathon 7500

Actul I- Copilaria

Am luat startul in aceasta cursa ca niste copii, ne bucuram de primele raze ale soarelui, de peisaje, de alergare de tot, inca nu ne puneam problema de ce ne ofera viitorul.

S-a plecat ca din pusca, nu ca la un concurs de anduranta, dar mie imi convenea ritmul. Primii 3 kilometri au zburat in graba, ii aveam in fata la cativa metri pe Alin si Zsolt si alergam in ritm cu Gali, Vio si fondistii( cum i-am botezat noi pe Cristinel si Denisel). Am facut stanga spre Pacala, apoi imediat dreapta si ne-am continuat alergarea printr-o pajiste, unde ne-am si umezit putin la picioare. Inca o mlastina trecuta si am ajuns la prima urcare a turei.


Am trecut pe 4*4 si dupa vreo cateva zeci de metri diferenta de nivel, am trecut din nou la alergare spre Saua Laptici. Iesiti din padure in Saua Laptici am savurat rasaritul si ma gandeam ca o sa prind si apusul in traseu. Am continuat in alergare spre Valea Dorului, iar la Cabana Valea Dorului, am bifat primul CP, din 15.

Pana aici Alin si Zsolt s-au distantat un pic, dar nu foarte mult, gen 100 de metri, iar noi continuam in formula amintita mai sus.

A urmat o urcare mai abrupt pana in Saua dintre Varful Dorului si Cota 200 iar apoi la vale spre CP2 Poiana Stanii. Am continuat intr-o alergare rapida la la vale, pe partia Drumul de Vara, apoi ne-am bagat prin padure pe poteca turistica care taie partia. Cum Alin si Zsolt au continuat pe partie, pana jos la 1400 i-am depasit.

Am trecut si de 1400, putin asfalt apoi forestier usor descendent. La Manastirea Sfanta Ana ne-am intalnit si ursul, care cred ca s-a speriat de noi si intr-un ritm cam prea alert, care deja incepea sa ma inmoaie, am ajuns in Poiana Stanii, CP2. Aici am dat de Cornel, care mi-a oferit niste Cola, ce a intrat de minune.

Putin obosit de ultimii kilometri de forestier, pe urcare de pe Piciorul Pietrii Arse mi-am revenit. Pe Gali si Vio ii aveam in fata la vreo juma de minut, iar Alin si Zsolt ne-au ajuns, dar nu au stat mult langa noi, deoarece Alin a suferit o accidentare.

Dupa ce am iesit in gol alpin, ne-a izbit putin si caldura.Ne-am intalnit cu Adi Bostan, care ne-a spus ca putem castiga, lucru care l-a facut pe Nusu sa accelereze destul de mult ritmul. Dupa ce am ajuns aproape de platou, am inceput din nou sa alergam si astfel am ajuns in CP 3, Piatra Arsa, impreuna cu cei din fata. Aici noi nu am zabovit deloc si am plecat inaintea celorlalti. Inca putina urcare pana la Canton si apoi pana in Busteni doar coborare pe traseul lui Shill, sau cum mai este denumit popular, Jepii Mari.

Luati de val si injectati cu adrenalina, am inceput sa alergam, nu tare ci foarte tare la vale, as putea spune mai tare decat la un maraton de 40 de km. Am incercat in cateva randuri sa-I spun lui Nusu ca ritmul acesta este foarte rapid pentru mine si ca nu pot sa-l sustin, dar Nusu era cumva setat ca trebuie sa ramanem primii. Aici a fost, dupa mine, cea mai mare greseala.

In Busteni, la intersectia dintre Jepi, CP 4, am ajuns impreuna cu celelalte doua echipe, dupa vreo 3 ore de la start si am plecat din nou primii.

Actul 2 - Adolescenta

Aceasta a doua parte a traseului, a fost pentru mine, un mare chin. Am asemanat-o cu adolescenta, pentru ca am fost luati de val si am facut greseli puerile, cu toate ca eu nu as fi vrut sa se intample asa, Nusu nu m-a inteles si astfel am ajuns sa trag pe urma greselilor, sa le platesc. La fel ca un adolescent, am reusit sa trec peste acestea, din cauza capacitatilor fizice care inca nu erau foarte mult afectate.

Coborarea, mai mult in sprint pe Jepii Mari, ma rupsese tare si alergatul cu betele in mana, fara sa preluam din forte, a introdus in muschii mei o presiune, care acum pe urcare imi face viata un calvar. Incet , incet au aparut si crampele, iar eu eram deabia dupa 20 de km, din 90.

De aici a fost la fel ca in orice concurs de anduranta, cand dupa ce te tai, vorbesti cu tine, te injuri, te intrebi de ce ai venit la concurs si iti juri ca a doua oara nu se va mai intampla.

Hoinarii-Locul I Mixt

Cu ochii aproape inchisi, am pornit sa biruim Valea Caraimanului sau mai bine zis, Jepii Mici. Pe la izvor, ne-au dapasit Gali si Vio, iar fondistii au stat constant in spatele nostru, si ei avand probleme cu crampele. Din restul urcarii nu imi prea mai aduc aminte nimic, doar cand m-am intalnit cu taicamiu, dupa intersectia cu briul Portitei. Venise sa ma incurajeze si am incercat sa ascund starea in care eram, nu de alta, dar s-ar fi speriat. Cum povesteste el, am trecut ca trenul pe langa el. Ne-am intalnit din nou cu Adi, a urmat Cabana Caraiman si apoi CP 5, Cabana Babele.

De la Babele spre CP 6, Pestera, a urmat o coborare, pe care Nusu, iarasi a impus un ritm prea rapid pentru mine. Eu ma alinam, inca din Busteni, ca totusi, imi voi reveni in tabara de baza, dupa ce voi manca o supa.

Dupa cam 20 de minute, am ajuns si in CP 6, Pestera, care era defapt si tabara de baza. Aici Teo imi pregatise o supa si am primit un masaj pe picioare, care mi-a mai ameliorat presiunea din picioare.

Am mancat supa, am alimentat cu izotonice si geluri si la deal pe Obarsia Ialomitei catre Omu. Cum am stat in tabara cam 10 minute, fondistii au plecat inaintea noastra si dupa ce am plecat, i-am vazut pe Picioare Zburatoare, pe Dani si pe Fane, care ajungeau atunci in tabara.

Pe primele fals platuri, Nusu a inceput sa alerge, din dorinta de ai ajunge pe fondisti si de a nu ne ajunge pe noi cei de pe 4 si 5. Cum eu inca nu-mi revenisem, de abia ma taram pe acele platuri, iar Nusu, ar fi vrut sa alerg si eu. Stiam ca daca as fi alergat si eu, mi-ar fi reaparut crampele si s-ar fi naruit totul. Odata cu primele portiune de panta accentuate, pe la cascada, am inceput sa-mi revin si sa merg in ritmul lui Nusu, ba chiar sa-l depasesc si sa impun eu ritmul. In caldarea superioara, eu imi revenisem, iar Nusu nu prea mai avea chef de alergat, deci a fost ok, iar urcarea spre Saua Cerbului si cea spre Omu, ne-am apropiat destul de mult de fondisti si ne-am indepartat de Picioare Zburatoare, care erau pe 4. Cand noi eram in Saua Cerbului, ei de abia ajungeau in Caldarea Superioara.

In Postul 7, Cabana Omu, ne-am intalnit cu fondistii si am continuat impreuna pe Valea Cerbului, spre Postul 8, Gura Diham.

Pe Valea Cerbului, iarasi am coborat intr-un ritm prea rapid pentru mine si astfel pana jos in Gura Diham, mi-a pierit tot zambetul acumulat pe urcarea spre Omu. Pe ultima poriune m-a omorat si caldura, deoarece intr-o ora pierdusem mai mult de 1500 m diferenta de nivel . Prin Poiana Costilei, ramasesem destul de mult in spate impreuna cu Denis, deoarece noi mergeam rapid, iar Nusu si Cristi, s-au indepartat de noi, pentru ca alergau.

Am luat si stikerul din CP 8 si inca odata spre Omu. Dar nu direct, ci prin Poiana Izvoarelor, Pichetul Rosu, Prepeleag si Bucsoiul. Pe prima panta parca am inceput sa ma simt mai ok, dar urmatorul fals plat spre Poiana Izvorelor, mi-a retezat toate sansele de a putea trai si eu decent. Nusu se plangea ca ce fain ar alerga daca nu ar avea ruxac, iar eu ma gandeam ca ce fain as alerga si eu daca as avea alte picioare si nu as mai avea inca 50 de km. In Poiana Izvoarelor am alimentat cu apa si apoi drumul spe Prepeleag a fost cat o vesnicie. Toate acele valcele, care te oblige sa urci sis a cobori, parca erau puse acolo, in ciuda noastra.

Intr-un final am ajuns in Prepeleag, CP 9. Aici am dat de Irina si Bejan, care ne-au spus ca cei din fata au cam jumatate de ora in fata. Oricum pe mine nu mai interesa, imi doream doar sa termin odata si cursa asta.

Din Prepeleag pana in Omu, a urmat cireasa de pe tort a Marathon 7500, respective Bucsoiul cu jungla, creasta si saua sa. Toate acestea au rolul de ati incerca pshicul si de a te face sa spui ca nu mai poti, ca nu mai vrei, ca nu-ti mai trebuie. Si asta iti poate confirma oricare din cei ce au luat startul la Elite, chiar si cei de la Hobby pot confirma asta. Multi ne-au propus sa inlocuim Bucsoiul cu Malaiestiul, dar nu, Bucsoiu este si va fi cireasa de pe tort a Marathon 7500, acea piatra de hotar care te incearca fizic, dar mai ales psihic, daca te uiti pe clasamente, cine trece de Bucsoiul si este inregula, termina concursul cu toate ca mai sunt peste 30 de km cu peste 2000 dif de nivel. Acest lucru poate fi confirmat si de faptul ca din 60 de echipe inscrise la elite, doar 33 au terminat, 27 fiind nevoite sa abandoneze.

Am sperat ca pe Bucsoiul imi voi reveni, dar deja resursele mele incepeau sa tot dispara. Prima bucata din Bucsoiu este printr-o jungle de boscheti, anini si jnepeni, prin care poteca este adincita cam cu jumatate de metru, de ploi. Pamantul este foarte umed si alunecos, iar panta foarte mare. Aceste lucruri te determina sa te tarasti pe acolo, iar daca mai aveai o farama de demnitate, aici dispare si aceasta. Cam asta face din tine Bucsoiu, te lasa fara demnitate, te lasa sa te tarasti, sa nu-ti mai pese cine esti si ce vrei, tot ce conteaza este sa supravietuiesti si sa ajungi sus odata. Pot scrie o carte cu cate moduri exista de a pasi, pentru a controla crampele si pentru a folosi tot alti muschi.

Dupa ce am biruit jungla, pana in Creasta Bucsoiului, urmeaza o portiune de catarare, unde mergi mai mult tragandu-te de lanturi. Pe mine si pe Nusu, ne avantajeaza portiunile de catarare si astfel am luat putin avans fata de fondisti.

Din creasta lucrurile au inceput sa merga mai bine, cel putin pentru mine. Oricum si portiunea de creasta, pana pe Varful Bucsoiul, te incearca foarte mult psihic, deaorece, tot mereu ai impresia ca vezi varful si nu mai ai mult de urcat, dar cand ajungi in locul in care, tu credeai ca este varful, se vede o portiune cel putin la fel de mare, ca prima pe care ai vazut-o si tot asa se intampla pana ajungi aproape la 2500m, ca apoi sa primesti lovitura finala a Bucsoiului, Saua Bucsoiului. Daca cu ultimele resurse ajungi pe Bucsoiul si esti cam la aceeasi inaltime cu Omu, de aici trebuie sa cobori in Saua Bucsoiul, ca apoi sa urci la Omu. Daca ai trecut cu bine, poti spune ca ai terminat, de aici incolo mai este mult, dar nimic nu te mai poate opri, deja esti lipsit de demnitate si vei ajunge la final, chiar daca vei fi nevoit sa te tarasti, pentru ca esti un FINISHER, pentru ca i-ai facut fata Bucsoiului.

Dupa ce am ajuns in creasta mi-am mai revenit putin, dar acum si Nusu arata semne acute de oboseala. Dupa intersectia cu Brana Caprelor, ce duce in Malaiesti ne-am reintalnit cu Adi, care cobora in intampinarea Siselor. Acesta ne-a informat ca s-a intalnit cu Gali si Vio la 17 fara 15 pe Varf. La 17.15 am ajuns in varful Bucsoiul, dupa 11 ore si 15 de la start, eram pe locul 2, la jumatate de ora in spatele primilor si cu 10 minute in fata celor de pe 3.

Am trecut si de Saua Bucsoiului si astfel la 18 fara 20, am ajuns pentru a doua oara la Omu, in CP 10.

Actul 3- Maturitatea

Deja aveam 60 de km parcursi, cu peste 5000 diferenta de nivel, in mai putin de 12 ore. Dupa ce am mancat in Omu, am inceput sa ma simt altfel. Imi revenisem ca prin minune, iar acum cu toate ca conditia mea fizica, nu mai era ca acum 10 ore, deja corpul s-a acomodat cu efortul si am un randament potential- punere in valoare mult mai mare. De aici a inceput cursa de anduranta, de aici s-au remarcat “vulpile batrane”, acei care doar se incalzesc la un maraton. Eram la fel ca un om, trecut de 30 de ani si care nu mai are aceleasi resurse ca la 20 de ani, dar are un randament mult mai mare, pentru ca resursele pe care le mai are, le valorifica mult mai bine.

Pe Omu inca mai soseau echipe care urcau pentru prima data la Omu. Putin muschi, putin cascaval, o rosie+un gel si ne revedem din nou peste cateva ore.

Aveam un chef nebun sa alerg necontrolat, dar stiam ca trebuie sa fiu precaut. Pana in Saua Malaiesti am alergat controlat, apoi am urcat rapid spre Varful Scara, ca apoi sa coboram spre Bran pe Vale Ciubotea. Pe ultima portiune din coborare, am inceput sa simt putin genunchii, deja aveam peste 6000 de m coborati. Aici am remarcat prima oara la Nusu o indispozitie, cand i-am spus ca am inceput sa simt genunchii si l-am intrebat care este situatia la el. Atunci el mi-a spus ca il dor destul de tare si de destul timp. Firesc a fost ca m-am intrebat, de ce oare alergat asa de tare pe coborari, m-ai ales ca il dureau genunchii si eu nu-l presam niciodata.

La Refugiul Ciubotea a fost post de alimentare, cu supa, paste si ceai. Grabit putin de Nusu, care nu a mancat, am bagat o supa si o portie de paste in cateva minute. Fondistii au ajuns si ei in post imediat dupa noi si am plecat de aici impreuna, in alergare pe forestier, vre-un kilometru jumatate.

Urcarea spre Saua Polite a fost pe deliciul meu, deoarecema ma simteam incredibil de bine, dupa paste, parca in Ciubotea s-a dat startul. Daca la inceput mi-a spus Nusu sa merg mai incet, starea generala parca nu ma lasa. Astfel cu Cristi Mososiu in spate, am urcat intr-un ritm incredibil, ba chiar puteam si vorbi, schimband impresii cu Cristi, cunoscandu-ne mai mult, intre noi, disparuse acea concurenta, facand locul fair-play-ului. In Saua Polite, cei doi s-au oprit putin, iar noi am continuat si am coborat spre intrarea dinspre Simon in Valea Gaura, unde era CP 12, iar Iuli ne astepta cu cate o banana.

Am ajuns si la ultima urcare spre Varful Omu, respectie cea pe Valea Gaura. Nu-mi venea sa cred cat de bine ma simt, nu-mi venea sa cred ca in urma cu 10 ore imi dadeam duhul pe Jepii Mici. Simteam picioarele foarte incordate si o presiunea infioratoare apasa in ele, dar era ceva placut, ma bucuram ca eram aici. Soarele disparuse dupa Piatra Craiului, iar eu eram primul si tineam ritmul. Am urcat foarte bine Valea Gaura, Cascada, Caldarea Mijlociu, lanturile, Caldarea superioara, rand, pe rand , au trecut fara sa-mi dau seama. Dupa ce am ajuns in caldarea superioara, a inceput sa se lase intunericul. Fondistii erau mult in spate, ei fiind de abia dupa cascada. Tot in caldarea superioara ne-am intalnit si cu antrenorul lor, care cobora dupa ei, acesta i-a insotit pe multe portiuni, si intotdeauna ii motiva foarte mult. De multe ori, au fost foarte daramati si dupa ce se intalneau cu antrenorul, isi reveneau, de zici ca nu-i adevarat.

Chiar daca din Saua Malaiestiului s-a facut bezna totala, nu am aprins frontalele pana in Omu. Pe portiunea dintre Saua Malaiestiului si Omu, ne-am intalnit cu multe echipe care coborau spre Ciubotea. Cam toate ne salutau, ne spunea pe nume, dar noi nu am identificat pe nimeni, ca aveau frontalele aprinse.

Ajunsi pentru ultima oara la Omu, CP 13, am gasit sala de mese a cabanei plina de concurenti veniti de pe Bucsoiul. Tot aici am aflat ca Dani, care era pe 4, avea o ora in spate, la intrarea in Gaura. Inca o bucata de muschi, una de cascaval si o rosie si gata am scapat si de Omu.

Peretele ocolit, Varful Doamnele si apoi am vazut niste frontale care veneau de la Omu. Trebuiau sa fie fondistii, care aveau circa 20 de minute in spate. Dar insa ritmul nostru a scazut foarte mult, deoarece Nusu se simtea rau si il dureau picioarele. Cum eu ma simteam foarte bine, ma tot gandeam cum acum 15 ore Nusu alerga toate coborarile, ca si cum, atunci s-ar fi terminat concursul. Toate acestea se reflecatu acum, iar Nusu nu mai era in stare sa se lupte alaturi de mine, pentru locul 2.

Au urmat plaiurile dintre Doamnele si Batrana, Saua Batrana si apoi coborarea prin Coltii Tapului spre Poiana Gutanu. Pe la jumatatea coborarii spre Gutanu, numai aud niste pietre si cand ma uit erau fondistii, insotiti de antrenor, care venisera fara frontala, ca sa nu-i vedem noi.

Pana in Poiana Gutanu, CP14, am mers impreuna, iar de aici, la indemnele antrenorului, au inceput sa alerge. Deja eu si cu Nusu, nu mai eram o piedica in calea lor, deoarece Nusu, nu mai putea alerga, el deabia mai putand merge. Totusi nu pot uita, cand dupa, am aflat de la Smendre ca Soaca, care era in post, cand ne-a vazut a sunat in tabara de baza si a spus ca sunt unii care coboara pe perete. Din cauza unghiului si inclinatiei traseului, acesta avea impresia ca suntem pe perete.

A urmat urcarea spre Saua Strunga, unde se afla postul 15, coborarea spre Padina si forestierul spre Pestera. De aici incolo as putea spune ca ne-am tarat, cu toate ca eu ma aflam intr-o foma de zile mari. In Gutanu aflasem ca Dani avea o ora jumatate in spate la Omu, asa ca nu aveam motive de neliniste, locul 3 era asigurat, atat ca vroiam sa scoatem sub 20 de ore, dar asta este. Trecand si peste faptul ca dupa Gutanu ne-au atacat vreo 15 caini aproape turbati si in Padina am dat de niste cocalari beti care ne intrebau de unde venim, nu au mai fost multe evenimente.

Am trecut si de Hotel Pestera,inca cateva sute de metri pe un forestier in urcare si am trecut pe sub poarta de finish, pe acorduri Queen, We are the Champions, la ora 2 si 25 noaptea, dupa 20 de ore si 25 de minute de la start.



Filmulet finishAplauze, fluiere, talangi, felicitari, o supa, cateva povestiri si m-am decis sa nu ma culc, inca, ca apoi nu ma mai trezesc. Pe la 4 a venit si Dani, apoi aproape de 6 si Hoinarii.

La 6 s-a dat startul in proba de Hobby si apoi cate o vorba si cand m-am decis sa ma culc, s-a facut prea cald in cort, asa ca am lasat-o pe altadata si evident , nu pentru urmatoarea noapte, cand avea sa fie cheful de la focul de tabara.

SPONSER TEAM

CPNT BRASOV

In concluzie, ne-a iesit si editia din anul acesta, asteptam cat mai multe feedback-uri si va asteptam si la anul. Cat despre mine, ma bucur enorm ca am putut participa si eu, m-am simtit foarte bine si mi-am demonstrate inca odata ca sunt facut din alt aluat. Acum la 4 zile dupa, deja am inceput sa alerg si nu ma mai resimt deloc. Astazi plec la Trofeu Monom in Fagaras, as vrea sa fac Creasta Fagarasului in 20 de ore si voi participa la Carpathian Adventure.

PS:Felicitari Echipa CPNT-Cornel Spiridon+Andrei Ciora-Loc II-Hobby Masculin

Site oficial Marathon 7500

Si nu uitati de Roumanian Running Cup!

15 comentarii:

  1. Bravo pentru participare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine Balan!

    Promit ca daca mai participam si la anul va urmarim mai indeaproape si in a doua parte a cursei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari si scuze pt frontala aprinsa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari si pentru loc, dar si pentru ca facand parte din CPNT esti la fel de "vinovat" de organizarea reusita a celei de-a treia editii!

    La cat mai multe alergari si bafta mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte buna relatarea, am citit-o pe nerasuflate! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Faina povestea! Chiar eram curios sa-ti citesc relatarea si mai ales cum a decurs duelul vostru cu biatlonistii. Felicitari maxime pt cursa! Din cate vad ti-ai fi dorit un parcurs mai constant, tocmai de aceea meriti toate felicitarile c-ai trecut cu brio peste toate incercarile.

    RăspundețiȘtergere
  7. In primul rand, felicitari si multa bafta in continuare!

    Inainte de maraton ai "publicat" trackul gps:
    http://dl.transfer.ro/traseu-transfer_RO-05jul-7cb767.rar
    As fi vrut sa-l descarc acum dar se pare ca fisirul a fost sters de pe server.

    Daca te rog, ai putea sa "uploadezi" inca o data track-ul?
    Multumesc anticipat.

    Lajos Szocs

    RăspundețiȘtergere
  8. bine Balan...ai grija ca tre sa facem echipa in Delta si la Reci la triathlon

    RăspundețiȘtergere
  9. salut
    cum am ajuns "vinovat" pentru locul 3 ati citit mai sus
    am eu unele mici comentarii de facut dar prefer sa nu le fac publice
    oricum merita sa cititi si relatarea lui Alex Fodor, are farmecul ei:)
    Nusu.

    RăspundețiȘtergere
  10. haha...bravo balaaan:P
    ia uite ce zice cornel ca facem echipa la Reci:>
    Succes in Delta! (chiar daca citesti cand te intorci de acolo:P)

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari, le meritati din plin, se vede ca ati depus un efort enorm, dar cred ca a meritat. Obisnuiam si eu sa alerg asa dar de la o accidentare s-a cam terminat totul din pacate. Mult succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cam tarziu am citit articolul...dar oricum, felicitari si la cat mai multe alergari! Si da subscriu: cola intra de minune, dupa efort!

    RăspundețiȘtergere
  13. imi plac povestile tale cu zmei frumosi ! felicitari !

    RăspundețiȘtergere