Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!

18 ianuarie 2012

Chicken line pe Hornul Coamei


 Chicken line pe Hornul Coamei
Sau “You Fall, You Die”; ” Sau Prima tura a noii conduceri CPNT”

  • Cand:  15.01.2011
  • Cine: Eu, Smendre, Victor si Bogdan
  • Unde: Muntii Bucegi
  • Traseu: Caminul Alpin- Refugiu Costila-Valea Galbinele- Hornul Coamei- Creasta Costila-Galbinele- Releul Costila- Platoul Bucegiului- Valea Alba- La Verdeata- Camin Alpin
  • Durata: dus-intors la masina 11 ore

 Cu toate ca inca mai am multe restante pana sa ajung la zi cu blogul, tura aceasta a insemnat prea mult sa o aman, iar informatia este atat proaspata incat mi-ar parea rau se se piarda.
Daca de multe ori nu am prea multa inspiratie de titlu, de data asta am trei titluri, le voi explica pe rand in continuare.

Prima tura a noii conduceri CPNT .Saptamana trecuta au fost alegeri ai noului consiliu de conducere si al noului presedinte. Au fost 2 condidaturi, am mea si a lui Smendre, acesta din urma castigand, cu o diferenta de 3 voturi. Asadar, noul consiliu de conducere este urmatorul: Sendre Marius( Smendre)- Presedinte, Eu- Vicepresedinte, Victor Mancas- Vicepresedinte, Crican Cezar- Trezorier si Nitu Ruxandra- Secretar.

Asa s-a nimerit ca in tura sa fim ambii vice si presedintele+ Bogdan, care era sofer, Chiar am si facut glume, ca v-om infinta o nou functie si pentru el, cea de sofer : )). 

Sa trecem la poveste. Baietii trebuiau sa ma ia cu masina la 6.45 de la pod din Sacele si sa pornim spre Busteni. Pe la 6 m-a sunat Bogdan, sa-mi iau totusi si schiurile, ca daca e zapada prea mare facem un schi.

Cum in zona Predeal- Busteni, stratul de zapada lasa de dorit, am hotarat ca facem ceea ce ne-am propus. Numai ca pe mine tare ma batea gandul sa-mi iau si schiurile cu mine. Cum  sunt usoare nu ar fi trebuit sa-mi dea mari batai de cap la deal, iar la vale m-as fi bucurat de zapada ceea mult dorita. Aproape hotarat, m-am razgandit in ultimul moment sa nu le mai iau. Foarte buna hotarare, pe departe ceea mai buna horatare pe anul acesta, ce spun eu pe anul acesta, si pe anul trecut si cred, pe cativa ani incoace…..De ce? Ve-ti vedea in continuare.


Si am luat-o noi catinel la deal spre Refugiul Costila. Prin padure zapada lasa de dorit, pana-n 15 cm, fara nici un fel de baza. Cred ca s-au spart norii doar la mine deasupra casei, adica in areal Sacele si Piatra Mare, unde pulverul tinde spre un metru. Bine ca am de munca in fiecare dimineata sa dau zapada, dar pe munte e cam absenta.


La Refugiu, lumea venita inca de vineri dormea. Dupa ce am intrat in refugiu, au inceput sa se trezeasca unul cate unul. Erau si cativa cunoscuti Sava Mihai de la Amicii si Titus Gontea, considerat cel mai valoros alpinist roman din prezent.







Aici am facut o mica pauza de masa si apoi am continuat spre Valea Galbinele. Nici nu am iesit bine din refugiu si primul horn, care era inca pe Valea Costilei, mi-a dat cam mult de furca si a bagat spaima in mine, deoarece am urcat fara coltari. 

Eu eram echipat cu niste coltari de schi-alpinism, foarte usori, din aluminiu si mi-a fost cam frica sa-i folosesc pe mixt, respectiv pe piatra si zapada, deoarece nu  vroiam sa-i stric. In plus eu si Bogdan am fost cam ciungi, deoarece aveam fiecare cate un piolet clasic, din 1900…. Nu la fel am putea spune de Victor si Smendre care erau echipati cu cate 2 pioleti tehnici Petzel Quark.
Deja imi puneam semne de intrebare, incep sa ma injur ca nu am imprumutat niste coltari mai de doamne ajuta. 

Dupa ce am trecut muchia pentru a intra in Galbinele, pe un traverseu care dadea direct in Vale am fost obligat sa-mi pun coltarii si situatia s-a schimbat. Totusi isi faceau bine treaba acesti coltari si pana la final chiar am ramas placut uimit. Daca la inceput incercam sa-i menajez, sa nu-i prea folosesc, spre final ii foloseam la maxim, fara sa ma gandesc la altceva decat ca trebuie sa ajung sus.

 2 in 1

In Galbinele zapada era ok, ferfecta pentru coltarii mei. A fost o reala placere urcarea pe Galbinele. Pe aceasta vale am mai fost si vara, dar acum arata cu totul diferit, fiind acoperite toate saritoarele. Din cand in cand, structura zapezii se schimba, din zapada mai tasat, numai buna de coltari, in pulver care te solicita mai mult. Dar totusi zonele cu pulver nu erau foarte mari, intre 5 si 10 m. Chiar ma gandeam ca ar fi mers sa urc pe schiuri pe aici.
 Putin pulver


De la grota, Hotel Galbinele, s-a schimbat situatia, pentru ca ne-am bagat pe Hornul Coamei. Ma uit cu Bogdan in sus si ne facem cruce. Situatia era urmatoarea: Un Horn foarte abrupt…, ce abrupt, spre vertical as putea spune, zapada nu prea era, defapt nu ar fi avut cum sa stea pe acolo. Nici nu am inceput bine sa urcam si vedem ca Smendre se cam chinuie cu tot cu quarki lui. Ne spune sa nu mergem dupa el si sa ocolim cumva prin dreapta. Prin dreapta as putea spune ca era fata, iar sub noi cam 20-30 de metri de gol pana in Valea Galbinele. Victor a luat-o inainte, sa vada cum ar fi mai bine, iar cu Bogdan , am ramas sa asteptam o varianta ok. Pana la urma trebuia sa facem un traverseu pe fata de care spuneam. Mi-am readus aminte ca nu-mi plac fetzele, de fapt chiar le urasc, mie sa-mi dai hornuri, valcele, fisuri. Intai un traverseu pe o zona inierbat, unde prindea pioletul si coltarii apoi, o urcare pe stanca. Cand am vazut stanca mi s-a facut rau. Intai a urcat Bogdan, care a cam avut ceva probleme, la un moment dat a alunecat vreo 10-15 cm, oprindu-se asa cum am spus noi, printr-o priza de fatza. Vazandu-l, aproape am facut pe mine si am trecut aceea portiune destul de panicat, fara sa clipesc. Destul de speriati, am urcat inca vreo cativa metri si ne-am oprit langa o saritoare destul de tare, care sub ea avea doar vreo 40- 50 de metri de gol. In momentul acesta l-am trimis pe Victor, care cu quarki lui se agata de orice, la Smendre, pentru a ne arunca o cordelina. Intre timp ne-am refugiat sub un bolovan si Bogdan mi-a aratat ca tremura necontrolat. Nici eu nu eram departe, eram aproape de momentul in care sa spun, eu de aici nu plec, nici la deal, nici la vale. Noroc ca aveam o ciocolata la mine si mi-a mai revenit putin. Intre timp, Smendre a gasit un piton si ne-a aruncat o cordelina.

Smendre pleaca primul
Victor il urmeaza
 Indicatii
 Venim si noi
 Se cam impute treaba
 Smendre direct pe horn
 Bogdan cu cateva clipe inainte sa alunece
 
Trecuti de aceasta portiune ne-am mai calmat putin si am aflat ca si Smendre a avut probleme serioase pe horn. Mai mancam niste ciocolata, intre timp observam ca e cam frig, de la adrenalina nici nu observasem, aveam manusi rigide cu forma de coada de piolet. Erau undeva la -15 grade Celsius. Intr-un moment de neatentie ia zburat lui Smendre manusa, dar s-a oprit pe marginea saritorii pe care tocmai o trecuse-m noi. Doar ca Victor parca a cobit “si acum sa bata vantul”, si-n secunda doi manusa era pravalita la vale. Fara sa stea pe ganduri, Smendre a inceput sa descatere dupa manusa, pe unde noua ne era frica sa urcam, oare cat de naspa a putut sa fie pe horn, pe unde a urcat el. 

Pana la urma si-a recuperat manusa, dar cum statuse-m ceva timp ne-a luat un frig de nu exista, pe toti, in special la maini si picioare. Daca Victor si Smendre si-au luat pufoaicele peste geaca, eu a trebuit sa-mi dau geaca jos, sa mai iau un polar. Cum a fost, brrr….Da si de vant, numa turbioni, veneau de sus in jos, moment in care ne intorceam cu spatele la vant, apoi imediat veneau de jos in sus si ne luai direct in fata.


 
De aici in sus am adoptat noi tehnici de alpinism: Habarnaveza si Supravietuieza. Numai conta, cat de ingramaditi, simteam o extrema lipsa a inca unui piolet. Dreapta imi amortise de-a dreptul iar in stanga nu aveam incredere sa ma las doar in ea. Coltarii ii foloseam la maxim, mai un genunchi, mai pe burta, in totdeauna cea mai usoara abordare( A nu se crede ca sunt de acord cu acestea de mai sus, dar era vorba de supravietuire, conta sa ajung sus intreg, sau cel putin viu). Deci cum am spus mai sus, nu era loc de greseli, “You Fall, You Die!”.

De fel tot timpul caut o abordare mai tehnica, mai spectaculoasa si fac misto, in gluma, de cei care urca pe unde e mai usor si vor doar sa ajunga sus si nu se aventureaza la cate una, alta. Tot timpul strig “ Chicken line"si fac ca o gaina. De data asta, eu am fost un veritabil “Chicken line”. Termenul provine din Dowhill, unde la anumite obstacole, este amenajata o asa numita "Chicken line”, pentru cei care evita obstacolul, dar evident cu pretul de incetinire si pierdere de timp.



Pasajele grele le treceam pe rand, pentru ca nu vroiam ca daca, cel din fata aluneca, sa ne sfisaie cu coltarii. In timpul asta rotiri de maini la greu.

Habarnaveza :))

Intr-un final am iesit intr-o sa pe Brana Mare a Costilei, pe Creasta Costila-Galbinele. Aici am rasuflat usurati ca am scapat si am facut o pauza de masa, unde am mancat sanvisuri inghetate bocna. 

Crezand ca a trecut greul ne-am culcat pe o ureche, dar a urmat portiunea cea mai solicitanta fizic, cel putin pentru mine. Din sa am contiuat putin pe Brana Mare a Costilei spre Valea Costilei, apoi am cotit drept in sus spre Platou. Aproape de iesirea in platou, panta era aproape verticala. Iarba imi era cel mai bun prieten, iar zapada nu constituia o buna priza. Cu un singur piolet a fost tare horor. Infgeam pioletul, incercam sa-mi acorez stanga cumva in zapada, apoi ca pisica, incercam sa-mi misc unul cate unul coltarii. Cand ma uitam in jos sa vad unde sa infig coltii vedeam fundul Vaii Costilei la 400 de metri sub mine. Apoi cand sa mut pioletul, acesta era blocat, nu puteam face miscari bruste sa-l scot. Imi era tare frica cand scoteam pioletul, pentru ca practic nu mai aveam nici o priza sigura, picioarele nefiind foarte sigure. La doar cativa metri aproape de iesirea in platou, am fost luat de o stare de epuizare, ma ardeau toti muschii, dar cu un efort destul de mare am trecut si apoi m-am trantit pe burta. Vedeam Releul, Platoul, eram acasa, gata am scapat, de aici numa conteaza. Si colegii mei erau epuizati dovada urmatoarele poze
Iesirea in platou
Victor rupt, tarandu-si pioletii dupa el
In sfarsit
frigut sau batranete

Releul Costila

Pe platou vremea aparte ne-a facut sa uitam ce am indurat. Un curcubeu peste soarele vazut printre nori, ne ofereau o priveliste unica. Pacat ca telefonul meu nu a putut surprinde acest fenomen.


Filmulet pe platou





Camarazi


La 17 fara 10 eram la intrarea pe Valea Alba. Pana la Saritoarea Carnului zapada a fost faina, numai buna de coborat in coltari. Am inaintat repede, iar noapte ne-a prin exact dupa ce am trecut de saritoare, care nu era foarte acoperita de zapada. De aici in jos zapada a fost ciudata. Zapada proaspata, netasata si nestabila. Singurul lucru care ne calma era ca noaptea riscul sa plece este destul de mic. Probabil alta ar fi situtia pe zi. Deja coltarii numai incurcau, pe fir era din ce in ce mai greu de mers. La Verdeata am putut rasufla linistiti in sfarsit. Faceam misto ca acum dupa ce am trecut prin atatea, cum ar fi sa ne manance un urs : )).

Valea Alba
Inaintam repede
Apus
 La Verdeata

Dupa 11 ore eram inapoi la masina, o bere in Busteni, in formula de conducere CPNT, Bogdan luandu-si o ciocolata calda, el fiind soferul nostru. 

Pe mine m-au lasat la pod, de aici inca 2 km pana acasa, cu schiurile in spate. Acasa am mancat, baie si somn. Am dormit de la 22 pana a doua zi la 15, deoarece aveam curs de la 18 si pentru ca s-a cam acumulat oboseala si s-au simtit ultimele nopti cu 2-3 ore de somn pe noapte, din cauza invatatului, proiecte si schi de tura pe noapte in Postavaru.

Concluzie, a fost o tura care mi-a oferit multe senzatii, unele pe care le-am simtit de putine ori in viata. Senzatia aceea de neputinta pe care o simteam des cand am inceput sa merg pe munte pe nemarcate a fost prezenta si m-am bucurat mult pentru ca deja devenise un pic monoton. Iesirea spre platou a fost cea mai verticala chestie escaladata neasigurat, in acele conditii meteo si in acele conditii de expunere, iar acea senzatie de epuizare nu cred ca am experimentat-o de prea multe ori in viata. In plus m-am ales cu o ditai febra musculara la brate, umari, trapezi si spate.Si Bogdan se plange ca nu-si mai simte buricele degetelor, asta dupa ce i-au degerat putin.

Va doresc ture multe si faine, deseara schi de tura in Postavaru, Numai Bine!

13 comentarii:

  1. balane au fost 11 ore.08.30-19.30 .

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cumva se spune "Chicken Line" in loc de "Kitchen Line"? La ureche suna cam la fel, dar sensul... chiar tu spuneai ca faceai ca o gaina, oare ai putea sa imiti o bucatarie? :))
    Oricum bine c-ati scapat toti teferi. Experientele astea is bune ca sa-ti vina mintea la loc :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah si ca nu cumva sa ma intelegi gresit: nu zic ca e prostie sa te bagi prin locuri din astea, e chiar fain si mie imi place, dar e bine sa stii dinainte in ce te bagi ca sa stii sa-ti alegi echipamentul potrivit. E o prostie doar sa mori tanar pt ca ti-au lipsit niste piese importante din echipament. Si evident sa stii si sa le folosesti.
    Hai noroc pe mai departe :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma si eu faceam "nebuni" cand eram in CPNT ... dar recunsoc ... am fost mic copil pe langa ce faceti voi. Si asta nu e neaparat o lauda pentru voi :).

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut descrierea ta Balan :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Strasnica urcare. Eu am facut Hornul Coamei toamna si tot mi s-a parut greu - exact pe fatza aia era sa ma blochez si eu.
    Are dreptate Alin, Kitchen inseamna bucatarie, tu te referi la Chicken - pui de gaina/las (in jargon).
    Numai bine,
    Daniel Florea
    https://picasaweb.google.com/dani.florea

    RăspundețiȘtergere
  7. foarte tare tura, primavara am fost si eu de 2 ori prin aprilie, pe gheata si zapada inghetata da pe zapada afanata cum e acuma cred ca e mult mai greu, bafta. Codn.

    RăspundețiȘtergere
  8. bravo! felicitari pt tura! voiam sa va intreb daca nu aveti din intamplare 2 linguri rosii! lingura tip sport....:) am lasat-o pe masa la refugiu duminica dimineata si-am plecat fara bagaj sa fac Coltilor.... si

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rosemarie,din pacate nu avem lingurile respective,probabil le-a luat cineva din greseala,noi eram in tura de o zi,nu aveam linguri la noi cu care sa le confundam,imi pare rau.
      numai bine.

      Ștergere
  9. Jos pălăria!
    Vă doresc şi ale ture pe măsură!

    RăspundețiȘtergere
  10. Si niste gunoi uitat la refugiu, cumva? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andrei,probabil nu am lasat gunoi in refugiu,daca s-a intamplat,te asigur ca a fost o greseala de care ne pare rau,totusi interpelarea ta mi se pare un pic aroganta,aroganta care nu cred ca isi are loc aici.
      numai bine.

      Ștergere