Pagini

Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!
Se afișează postările cu eticheta Muntii Rodnei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muntii Rodnei. Afișați toate postările

13 septembrie 2011

Vara Asta

Pe principiul “Vara asta o sa calatoresc”, iata ca deja am ajuns la sfarsit de vara si se apropie incet, incet, 1 Octombrie, una dintre cele mai negre zile, din decursul unui an studentesc.

Cum, dupa ultimul examen, nu am stat acasa, nici macar 5 zile adunate, am abandonat pentru o perioada blogul, dar, incet, incet sper ca voi recupera. Astfel ca intai am sa incep cu o sinteza a verii, ce tocmai a trecut.

Ultima postare a fost legata de 7500, din cauza caruia, m-am ales si cu prima restanta ca student. Dupa 20 de ore de alergat si vreo 2 nopti de nesomn, prin tabara de baza, am reusit performanta, sa nu ma trezesc in ziua examenului. Acum asta este, termin imediat facultatea si nu as fi avut si eu o restanta. Intre timp, am dat restanta si evident ca am luat-o, asadar in continuare, pot afirma ca nu am picat nicioadata, nici un examen( incepand de la capacitate, bac, scoala de soferi si incheind cu banalele examene de la facultate).

Sesiunea s-a sfarsit pe 15 iulie, iar dupa ultimul examen, am fugit in Fagaras, alaturi de bunii mei prieteni: Teo mica, Iulian si Cornel. Au fost 3 zile de relaxare, dupa un 7500 glorios si o sesiune obositoare.

Ajunsi Duminica seara acasa, eu, Iulian si Cornel, ne-am dat intalnire, luni, la o bere in Ohaba sa planificam tabara de vara CPNT 2011, ce a iesit , veti vedea in continuare. Fiind prin Brasov, amicul nostru, din Sfantul Gheorge, Postoaca, a zis sa ne salute si dupa inca o bere, impreuna cu Cornel, ne-am mutat la inca niste beri in Sfantul Gheorghe, unde am ramas peste noapte si cu ajutorul unei chitari, i-am deranjat toata noaptea pe vecinii bunului meu prieten.

Revenit inapoi acasa, mi-am facut bagajul si directia Delta Dunarii, la Trofeul Albatros. Impreuna cu Cezar am plecat cu stopul si am ajuns gratis pana in Murghiol, de unde ne-am imbarcat in barci. Ar mai fi de precizat, ca am dormit o noapte, cu cortul intr-o benzinarie, de pe centura Brailei.

In delta, am petrecut 4 zile de neuitat, unde am castigat si Trofeul Albatros.
imbarcarea
Stef salvandu-ma de la inec :))
proba de cros
aaaa, da, am participat si la folk individual, ce a iesit va spun in particular :))
Campionii
Din Delta, ne-am indreptat spre Vama Veche. Si aici a fost destul de simplu, ziua mergeam in Bulgaria, in Durankulak, unde ne balaceam sau in Tyulenovo, unde incercam tot felul de sarituri si am facut si un pic de Deep Water Solo, iar noptiile se prelungeau pana dupa rasarit pe plaja din Vama Veche.
Sper sa fac rost si de pozele de prin Vama si din Bulgaria.

Dupa Vama, de abia am apucat sa dorm o noapte acasa, ca am si plecat la Reci, la Triatlon. Aici am facut echipa cu Teo mica(inot), Cornel( alergare) iar eu am pedalat. Teo mica a facut si proba individuala si a iesit pe 2 la fete, iat la stafeta, am terminat primii, dar am iesit pe 2=)). Ar mai fi de metionat, cantarea alaturi de cei de la Festina Lente, dinaintea concursului.


Cu incalzirea facuta la Reci, am plecat si in Rimetea, Muntii Apuseni, la Carpathian Adventure. Anul acesta am avut onoarea sa particip alaturi de echipa Bikers Team ( Alina Trofin, Gabriel Solomon, Sergiu Buciuc si eu)  si am reusit sa ocupam locul III, cu timpul de 45 de ore si 37 de minute.

Dupa concurs am facut o tura prin Cheile Rimetilor.

Dupa aproape o saptamana de Apuseni, urmatoarea destinatie a fost Cheile Varghisului, muntii Persani. Cu toate ca a fost o tura foto, inca nu am nici o poza dupa 4 zile de mountain bike, alpinism si speologie.

Dupa Varghis, am dormit acasa cateva ore si direct la cumparaturi pentru tabara de vara si apoi la tren, cu destinatia Maramures. Bun… si a venit si Tabara de Vara, anul acesta fiind una mai inedita, tabara a fost mobila. Dupa cum a zis si Cornel, a fost o tabara facuta la bere, dar care a dat totul din nou.

Definitia taberei a fost: 9 zile, 6 masive montane, 4 supravietuitori, 300 de kilometri, rucsac ce depasea 20 de kg, un singur scop: “ Sa ajungem dracu odata acasa”.

Asadar am plecat din Maramures, Romuli, undeva pe langa Borsa si am traversat Rodnei, Suhard, Calimani, Bistritei, Giurgeu si Hasmas, aventura incheindu-se in orasul Balan.
Ora 5 am, ziua 1, Romuli, 11 oameni
Singurul marcaj existent in Muntii Bistritei
In final am ramas 4-Cabana Piatra Singuratica, Hasmas

A urmat maratonul Ciucas Trail Running, unde desi am participat pe fond de oboseala, avand doar doua zile de odihna, dupa tabara, am reusit sa ma clasez pe locul 6 la Open si pe 3 la categorie, cu timpul de 4 ore si 20 de minute. Dupa maraton, m-am intins la cateva/multe beri, cu bunul meu prieten, timisoreanul Alex Fodor, apoi dupa premiere, am continuat cu o cantare printre corturi, in urma careia, multi concurenti mi-au umplut frigiderul.

Imediat dupa ce am venit din Ciucas, am fost invitat la o petrecere de la “La revedere”/ “bine ca am scapat de tine” : )), a unei prietene care a plecat sa studieze in Irlanda.

Si iata-ne ajunsi si in Septembrie, mi-am dat si restanta, am fost arbitru la concursul de Downhill “On The Rocks”, ieri am facut o tura pe Valea Morarului in Bucegi si acum astept cateva raspunsuri cu privire la weekendul ce urmeaza, deoarece as vrea sa fac Creasta Fagarasului in alergare, numai ca am nevoie de o masina si un om, care sa ma duca in Turnu Rosu si sa ma recupereze din Rudarita.

CPNT-ul chiar si in lipsa mea, a reusit sa castige Campionatul National al Cluburilor de Turism si Ecologie si in acest an.

Acum, privind inainte, urmeaza: Creasta Fagarasului in Alergare( sper), Maraton Piatra Craiului( unde se va vedea toata munca de peste an) si in octombrie, voi merge la  un Ultramarathon in Ungaria, pentru a acumula punctele care imi lipsesc, pentru a participa, la anul, la Ultra Trail du Mont Blanc.

In final vreau sa-i multumesc lui Horatiu (Explorer Shop) pentru tot sprijinul.

24 august 2011

Atacul Orientalilor- ziua III

Atacul Orientalilor- ziua III- Cea mai tensionata zi 

Data:24-08-2011

Traseu: Lacul Lala- Vf. Ineut-Pasul Rotunda( M Rodnei)-Vf Omu- Saua Diecilor-Muntele Sveritaria ( M. Suhard)
 
Racoarea ultimelor ore din noapte, prevesteste o noua zi. Mai pe o parte, mai pe alta, pacalesc pana la urma frigul unei nopti de sfarsit de august, la peste 2000 de metri. Suna si ceasul, la 6 de data asta, hai baieti si fete, desteptarea, urmeaza o noua zi, un nou munte de abordat, noi aventuri ne asteapta.
Eu-cerul liber, cortul si prelata

Mancam si dupa ce stresam putin fetele, reusim sa plecam la ora 8. Urcam inapoi in traseul de creasta al Rodnei, apoi urcam pe Vf. Ineut. Deja de pe urcarea asta, majoritatea baietilor au luat-o in fata, iar eu am ramas cu Iuli si Cezar, in spatele fetelor.
Spre noi orizonturi





Lacul Lala

Cum pe coborare fetele mergeau destul de incet, din cauza basicilor nenumerate de la picioare si din cauza oboselii acumulate, noi ne-am permis sa facem poze si sa mancam afine. 

La intrarea pe forestierul ce ducea in Pasul Rotunda, ne-am regrupat. Cornel s-a plans ca a trebuit sa astepte 40 de minute dupa noi. Deja ne-am dat seama, ca treaba e groasa rau si nu mai merge in ritmul asta.

Intalnirea cu o femeie in varsta, care ne-a spus ca spus ca a facut 40 de minute pe urcare, iar noi am facut spre 2 ore pe coborare ne-a pus pe ganduri. Ne-am mai intalnit si cu un braconier, care tare balbit a fost cand s-a intalnit cu noi.
 
Ultimii pasi prin Rodeni, in fata avem Suhardul

Totusi ne alinam cu gandul ca in Pasul Rotunda ne v-om desfata culinar. Fiecare avea fanteziile lui, ciorba de vacuta, de burta, cartofi prajiti cu snitel, papanasi. Ne povestise Cornel, care m-ai fuse-se pe aici, in urma cu multi ani, ca este o pensiune, ceva restaurant.
 
Cu chiu cu vai am ajuns in Pas, aici am trecut din Muntii Rodnei in Muntii Suhard. Dar aici surpriza, eu am luat-o inainte, cu gandul la o ciorba adevarata, dar cand am intrebat oamenii care lucrau la pensiunea aceea de un restaurant, raspunsul lor nu a fost cel pe care-l asteptam. Ok, dar nu putem sa mancam si noi aici, ba da, in foisorul acela. Nu domnle mancare gatita, aici nu gasiti.

Apoi futui, mi-a cazut cerul in cap, nici nu stiam cum sa le spun celorlalti. Demoralizati de faptul ca nu gasiseram ceva de mancare si ca am facut pe o coborare pe care am calculate-o la maxim 2 ore, 5 ore, ne-am instalat in foisor si ne-am facut o supa la plic.
 
Acum scoate hartile si analizeaza, in ritmul asta nu mai avem cum sa ajungem pe Vf. Faraoane, tinta de astazi. Si doamne cat mai avem azi de facut, in conditile in care a trecut aproape jumate de zi, iar noi am facut o mica parte din traseul de astazi. 
 Acum urmeaza, una dintre cele mai momorabile amintiri ale taberei, o faza care va fi povestita la nepoti. Cum trebuia sa caram totul, aveam portii bine determinate si astfel paine aveam doar dimineata si seara cate o felie, iar la pranz supa o mancam goala. Asadar, dupa ce am mancat si asteptam sa se aseze mancarea si e pregateam psihic pentru urmatoarea bucata de mers, o aud pe Claudia:” Nu stiu ce sa ma fac cu cainele asta al meu, nici paine nu mai vrea sa manace”, atunci eu, pe un ton iritat,”pai tu dai paine la caine”, “Nu, e o paine intreaga aici in spatele foisorului”. In secunda doi, eu saream peste masa si apoi peste gardul foisorului si nu m-a venit a crede, chiar o paine intreaga. O miros, nu parea veche, doar putin intarita, cred ca de la soare si ma intorc mandru la masa cu cateva felii. Atunci Cezar, pe un ton, aproape plangand” Si noua nu ne-ai lasat”. Dar era pentru toata lumea si astfel toti am mancat paine de la caini, in Pasul Rotunda. Cand am asezonat-o si cu finetti, nu pot sa descriu cat de bine a intrat : )).

Acum, gata cu pauza si sa nu uitam pentru ce suntem aici. Prima bucata a fost o urcare destul de abrupta prin Poiana Rotunda, spre Vf. Cociorbii. Aici, cand Bogdan, cand eu, caram cate 2 rucsaci, pentru a putea sa inaintam cat de cat decent.
 

Dupa aceasta urcare drumul a continuat pe curba de nivel si astfel am inceput sa ne miscam mai repede. Numai cate un cioban ne mai demoraliza, nu aveti cum sa ajungeti maine in Dorna Candrenilor, faceti pe putin cateva zile.

La fel ca in precedenta zi, pe la 14, au venit ciclonii, dar si de data asta, am avut noroc si ne-au ocolit.

adapostindu-ne de ploaie



Parca pe meleagurile Suhardului treaba mergea mai bine. Situatia a inceput sa se tensioneze odata cu jnepenisul de pe Vf. Pietrele Rosii, cu venirea cetii exact in momentul in care disparuse marcajul si poteca.


Cumva am reusit sa biruim noi prin acei jnepeni si sa ajungem pe varf. De acolo am dat de banda albastra, in conditiile in care pana atunci mersesem doar pe banda rosie si pe harta nu aparea nici o banda albastra. Dar ne-am adus aminte ca suntem in Romania si banda rosie de pe harta este aceeasi cu cea albastra din teren.

In continuare in Saua Diecilor am avut parte un spectacol natural.

Pe Obcina Diecilor, tensiunea a atins un grad inat, deoarece toti eram rupti, ne era foame, bagajele ne apasau, nu stiam exact unde v-om campa, speram doar sa gasim apa. Era clar ca nu aveam cum sa ajungem pana pe Faraoane, asa cum ne planificasem. Pe portiunea asta am carat iarasi 2 rucsaci de 60 de litri, pret de vreo ora. Deja vedeam toata tura naruita, dar mai mult de atat nu aveam ce face, cu doi ruxaci in spate de abia ma mai miscam, resursele mele erau si ele pe terminate, dar imi doream atat de mult sa duc pana la capat tura, incat as fi continuat si singur pe mai departe.

In zona muntelui Sverita, s-a lasat si noapte, apoi am dat de o stana si cum clar ca o stana este pusa langa o zona cu apa, ne-am horat sa campam langa aceasta. Pana eu si Cornel am fost sa aducem apa, ceilati au montat corturile si prelata.

Norocul nostru a fost ca Anda a facut o mancare buna si astfel ne-am pus direct la somn, caci daca nu, probabil ne-am fi incaierat la cat de rupti eram. Mi-l aduc aminte pe Cezar, care de oboseala nu se mai putea abtine din ras, fapt care l-a deranjat pe George, care dormea la prelate si credea ca Cezar rade de el. Eu de data asta am reusit sa ma instalez in supratenta cortului baietilor si fara sa mai stau pe ganduri mi-am luat direct somn, urmand ca sa vedem a doua zi ce si cum.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Etape(click pentru vizionare):