Pagini

Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!

29 octombrie 2011

Ultra Trail Piros 85

Data:29-X-2011
Unde: Budapesta- Ungaria

Echipa Romaniei:Eu, Iulia Gainariu, Kovacs Zsolt, Orleanu Mihai, Istvan Szokolszky, Varga Csaba

Introducere:Despre UTMB, auzisem eu de mult, dar nu m-am gandit foarte  serios la participarea la acesta competitie.Cum sunt un mare iubitor, de concursuri de anduranta, Maratoane, UltraMaratoane si concursuri de tip adventure, m-am gandit intotdeauna sa particip si la un concurs adevarat, de talie mondiala. Totusi acel scantei care a declansat aceasta dorinta de a participa, a fost declansat cu ajutorul lui Alex Fodor, la o bere, dupa Ciucas Trail Running. Atunci am hotarat sa mergem impreuna.

Totusi , pentru a participa la UTMB, ai nevoie 5 puncte de calificare, obtinute din maxim 2 curse. Bun, de la 7500, am 3 si 1 de la EcoMarathon, in total 4. Nu prea merge cu 4, deci am nevoie de inca 2 puncte.

Solutia a venit a doua zi, cand la o discutie cu Zsolt, am aflat ca si el are aceleasi ganduri ca mine, privitor la participarea la UTMB. Tot de la el, am auzit, ca intentioneaza sa participe la un Ultra in Budapesta, pentru a acumula si el punctele de calificare, care ii lipsesc.

 Drumul: Pe 27, respectiv joi, am plecat singur cu stopul spre Cluj, aici m-am intalnit si cu Iulia si am ramas peste noapte in Cluj, la Iulian Novac. Mersi fain pe calea asta!
Pe 28, ne-am intalnit de dimineata cu Zsolt si am plecat spre Budapesta. Mai greu pana in Oradea, mai usor prin Ungaria, iata ca am ajuns si in Budapesta.

Cazarea: Zsolt era cazat la niste rude, iar eu cu Iulia urma sa stam la un prieten de-al unui unchi, de-al acesteia. Dificultatea a fost ca acel prieten stia doar maghiara. Norocul nostru a fost Zsolt care ne-a ajutat sa ne intelegem. Dupa ce ne-am invartit juma de Budapesta, am ajuns in final la apartamentul unde urma sa stam. Primim ultimile detalii de la Istvan, nea prieten cu unchiul Iuliei si apoi ne-a lasat singuri.

Filmulet de prezentare: editia 2010

In continuare, am iesit cu Iulia putin prin Budapesta, la un Mall, care era in apropiere. Inca cateva cumparaturi si inapoi la apartament.
Aranjarea echipamentului, stabilirea ultimelor strategii, ceva paste, o bere pentru un somn bun si la culcare.




 A doua  zi ne-am trezit cu noaptea in cap si am fost recuperati de Zsolt si de varul acestuia.

In zona startului era forfota mare, reusim sa ne inscriem, ne intalnim si cu ceilalti romani.  Atmosfera din jurul startului era creata de o fanfara care parca iti dadea energie sa alergi 90 de km.

Atomsfera cam ciudata la locul startului, nu prea intelegeam nimic, noroc cu Zsolt si Istvan care ne mai traduceau si noua, celor nestiutori de maghiara, ce se intampla.

 Varga Csaba
 Zsolt
  Istvan si Mihai
 Zona startului  si Fanfara
  Eu si Zsolt
 Emotii

Apoi si s-a dat startul. Ce o fi…om vedea. Nici prea tare, nici prea incet, am inceput alergarea celor 90 de km pe pamant unguresc. Inatai pe strazile marginase ale Budapestei. Apoi, am inceput o urcare printre gradini, am iesit pe o culme, apoi am coborat in primul post de control. 
Incepe a doua urcare, stau aproape de Zsolt, pana m-am oprit, ca ma chema natura. Cum a trebuit sa ma ascund un pic, pentru ca tocmai ma intrecuse prima fata am pierdut putin timp. Urcarea asta imi place, destul de taricica, pacat ca scurta. Iesiti in muchie, as putea spune chiar cresta, deoarece era pe calcar, se deschidea o frumoasa priveliste asupra satelor din preajma capitalei Ungariei.  A urmat o coborare faina, alocuri tehnica, apoi prin padure, alergarea era o adevarata placere, cu tot felul de serpuieli, contrabenzi, parca eram la downhill. Totusi cred ca m-am dat cam tare pe coborare, pentru ca dupa ce am iesit pe un asfalt de vre-un km, eram rupt.

filmare facuta de mine pe coborare

Cum se apropia primul post de alimentare, nu mi-am facut griji, eram sigur ca o sa-mi revin.  Aici in post surpriza, fanfara facea o atmosfera de zile mari. La asta nu m-as fi gandit niciodata, fanfara in post, super tare!

Insa ceva nu mergea bine, imi simteam picioarele din ce in ce mai grele, eram doar la km 14. Mama masi, incep sa simt ca ultima luna nu am facut nimic. Nici terenul nu ma ajuta, plat si iar plat, numai venea nici o urcare. Incep sa-mi vad lungul nasului si incep fiu depasit la greu, inclusiv de fete. Mor de oftica, fortez pe alocuri, dar nu-mi iese, ma simt ca un peste pe uscat.  Nici tehnica de alergare pe plat nu ma ajuta prea mult aici fiind praf. Trebuie neaparat sa-mi imbunatatesc tehnica si sa  particip la cel putin un maraton de asfalt.

Incep sa alternez alergare cu mers, numai inteleg nimic, daca alergam, inaintam mult mai tare decat cei din jurul meu, dar daca mergeam nu puteam sa tin pasul cu ei. Acum nu pot sa am pretentii, eram constient ca nu sunt pregatit sa pot trage la  adevarata valoare, dar macar sa nu ies ultimul.


 Tot asa pana in CP 2,km 18, de aici parca am mers mai bine, deoarece a fost coborare.Intai pe muchie, apoi pe un valcel, care s-a transformat in vale. La un moment dat a aparut si un forestier. A urmat cea mai ciudata poteca marcata, pe care am vazut-o vreodata. Forestierul era pe versantul din dreapta al vaii. Din forestier, s-a coborat in firul vaii, s-a urcat versantul din stanga, ca sa se coboare din nou in firul vaii si sa se urce inapoi pe forestier. Si chestia asta de 3 ori. Numai intelegeam nimic,  ajung la un moment dat din urma un ungur, si il intreb de ce naiba merge poteca asa. El stia traseul dinainte, dar nu-si pusese niciodata problema asta, s-a limitat doar la: asa au facut traseul. Sincer, romanului din mine, i-a trecut prin cap sa scurteze si sa-i dea la vale inainte pe forestier, lucru care nu trecea in niciun fel prin capul ungurilor.
La finalul coborarii, am intrat intr-un sat, inca 2 km pe ulitele satului si apoi am bifat si CP 3, km 29. Acesta era al doilea punct de revitalizare. Am balotat pe acolo cat am putut, dar in graba, ca urma urcare si trebuia sa mai recuperez si eu din pozitiile pierdute.

A urmat o portiune care mi-a placut, 600 m dif de nivel pe 8 km. Initial, din sat, am continuat printre livezi, apoi am intrat intr-o padure de foioase, intai un drum de care, apoi o poteca, care urca destul de sustinut, lucru care m-a ajutat sa castig multe pozitii.

Foarte interesant in zona accea, in zonele de trecere peste gardurile gradiniilor, erau amenajate un fel de scari, ca ale zugravilor, inalte cam de 3 metri. Ideea era ca aceste garduri, erau electrice, deci probabil traditionalele noastre parleazuri, nu sunt fiabile. Problema era ca in momentul in care urcam si coboram scarile ma apucau crampele. Cum stiam ca pe la noi, in timpul zilei, gardurile electrice nu au curent in ele, m-am gandit ca poate asa o fi si la ei. Si tot gandesc in sinea mea si-mi fac planuri, pana la un moment dat, vad un concurent in fata, un ditai vlajganu, de vreo 2 metri, cum trece peste gard, fara sa mai treaca pe scara. Si mi-am zis fie ce o fi, pun o mana pe sarna, pun si cealalta, nimic. Aham, foarte bine si cracanez sarmele si cand sa trec printre ele….. Pfuuu, ma zboara odata prin gard de nici nu stiam ce m-a lovit, pana l-am vazut pe vlajganul asta cum se intorce, ma imita si radea in hohote de mine. Atunci mi-am dat seama, aham deci ai facut misto de mine. Si el s-a curentat, dar putin, ca na, i-a permis picioarele sa treaca peste.

Tot raul spre bine, ce tata geluri, activatoare… curent electric, parca atunci se dadu-se startul… si dai tata si alearga intr-un ritm super alert,  nu-mi venea sa cred. Cand a vazut asta vlajganul a ramas cu gura cascata si nu l-am mai vazut in spate.

In astia 8 km, am avut parte de urcari sustinute, coborari, dar si zone cu plat. Ultima bucata a fost pe plat, pe o muchie, care adesea avea pe parti zone abrupte si fete calcaroase. Aici erau amenajate multe puncte de belvedere, deschizandu-se o frumoasa panorama spre Budapesta si spre satele din jurul acesteia.  Alt aspect a fost acela ca  era multa lume in plimbare pe aici, aici fiind o zona de promenada a Budapestei, pe care eu am asemanat-o oarecum cu Tampa, dar mai joasa si mai intinsa. Tineri, adulti, copii, bunici, erau prezente toate generatiile. Majoritatea nici nu cred ca stiau ca noi alergam in concurs, dar nici macar unul nu s-a uitat ciudat, cum se intampla fregvent la noi. 



 Iata-ma ajuns la kilometrul 37, dupa ce am fost tratat regeste in postul de realimentare, oferindu-mi-se inclusiv bere, a urmat o coborare destul de abrupta si destul de tehnica.

Dupa 4ore si 44 de minute, ma aflam la km 43, deja eram rupt si nu-mi prea mai ardea sa alerg. Nu ma simteam foarte epuizat fizic, rezerve clar mai aveam, dar nu se mai lega miscarea, pur si simplu numai mergea. Foarte multe nu-mi aduc aminte, doar ca drumul tot serpuia, ba stanga, ba dreapta, ba stanga si tot asa, asta de la start pana la final. Asadar numai aveam nici o farama de simt de orientare in mine. Cum era un pic de deal, de vale, incepeam si eu sa alerg catinel, unde era plat… pa. Gandul meu zbura la “Kopar”, postul de revitalizare de la kilometrul 55, deoarece aici era supa si gulas.

Mai mult mort, decat viu, am ajuns si la mancare, dupa 6 ore si 18 minute. Si dai tati si baloteaza.  Intai supa, apoi gulas, dar cand spun gulas, ma refer la 3 portii de gulas. La a doua portie tanti care impartea gulasul, s-a mirat, dar la a treia, mai ca nu si-a facut cruce. De fel nu pot manca picant, nu ca nu-mi place, pur si simplu nu pot, dar aici alta a fost treaba, nici nu am mai simtit gustul picant, specific unguresc.

Am pierdut ceva vreme in post, dar acum cu sperante, ca imi voi reveni, am plecat la drum. Aveam numai senzatii de deja-vu, aceleasi paduri, aceasi banda rosie, aceleasi garduri, aceleasi livezi, aceleasi curbe dreapta-stanga, aceiasi oameni, cei din primele posturi mutandu-se in ultimile si aceleas sate. Bai toate satele erau la fel, intram in sat pe un drum asfaltat cu panta, cred ca de 20%, pe care genunchii vroiau sa-si dea demisia, apoi casele la fel, parca si traseul de tranzit la fel, o mare harabura era in capul meu.

In satul Nagykovacsi, adica Kovaciul Mare, era urmatorul post de alimentare. Dupa 66 de kilometri si 8 ore 8 minute, am intalnit cel mai ciudat post. Dupa ce am traversat tot satul, am ajuns la biserica, iar postul era exact in casa parohiala. Afara deja se racise si seara batea la usa. Inauntru fain, frumos, caldurica, ceai cu rom si ceva de halit, incat nu ai mai fi vrut sa pleci de acolo. Am pierdut destul de mult timp aici, m-am echipat de noapte, respectiv, am schimbat Sapca cu Buff-ul si mi-am pus frontala.

Intr-un final m-am induplecat sa plec, cu toate ca tare as fi stat, dar m-ai aveam inca 23 de km si noaptea batea la usa. Numai spun ce greu mi-a fost sa plec, deoarece eram transpirat si cand am iesit de la caldura in frig zbrrrr….Iesirea din sat, la fel, asfalt cu 20% panta, ce naiba de relief au astia la 200 de metri altitudine!!??

Urmatoarea portiune, a fost foarte grea psihic, am simtit niste stari, pe care nu le-am mai avut niciodata. Cu toate ca am multe curse de anduranta la activ, aici era ceva diferit, aici eram singur, eram intr-un loc necunoscut, in padure, nu stiam cat mai am, trecusera deja 9 ore. Oare de ce fac asta…. oare ce simt…. oare imi e bine……. parca nu-mi este urat…. si totusi ce este….nu sunt forte obosit…. dar nici nu pot sa trag… oare cat mai este… totusi ma bucur ca sunt aici…. dar in acelas timp imi doresc sa se termine odata toata treaba asta…. Un alt moment semnificativ, a fost acela cand a trebui sa-mi aprind frontala, la km 72. Niciodata nu mi-am pus problema asta, de fel imi aprind frontala printre ultimii, niciodata nu am luat eu decizia asta, niciodata nu m-am gandit serios la chestia asta, pur si simplu….numai vezi, aprinzi frontala. La fel, o simpla frontala sa te rascoleasca asa de tare…. Poate pare banal, dar in momentul acela, in mintea mea, aceasta decizia parea foarte incarcata emotioanal… a fi sau a nu fi… am nevoie sau nu…

M-au pus mult pe ganduri, aceste experiente, va trebui sa ma axez si pe partea aceasta in pregatirea pentru UTMB. Si acolo voi fi singur, dar voi avea de infruntat 166 de km prin Alpi.

Si a venit noapte si ca de obicei mi-am revenit si din capul meu au zburat toate aceste ganduri si a ramas dorinta sa trag. Si a inceput sa mearga si alergarea pe plat, am inceput sa ajung oameni din urma. Initial am vrut sa merg impreuna cu ei, adica cativa mi-au spus sa stam impreuna, dar eu nu, ia mai du-va undeva, acum este momentul meu, pe timpul zilei, cand mi-ar fi prins bine cineva, unde ati fost….

Si am tras, km 78, 10 ore si 4 minute, aici era ceva catedrala mai semnificativa din Budapesta. Au urmat drumuri forestiere si coboari pe potecute. Acum aveam chef sa trag, dar incepusera sa ma doara rau genunchi. Initial nu i-am luat in seama, dar era momente, cand durerea ma punea pe jos.

Ultimul post, kilometrul 82 jumate, trecuse-ra mai bine de 10 ore, strangand din dinti am continuat spre finish.

La fel ca in toate satele si intrarea in Budapesta, era la fel, ditai panta, nu prea ma mai lasa sa alerg la vale genunchii, dar luminiile capitalei Unguresti imi dadeau noi forte. Si intru intre case, ditai panta, de data asta asfaltul nu ma cruta deloc. La un moment dat vad o frontala in spate.  Imi sting frontala si ii dau sprit, nu trebuie sa mai fie mult. Si cel din spate si-a stins frontala asa ca nu mai aveam reper. Ajung la un semafor si acum ce, numai eram in stare sa vad sageti, indicatoare. Il vad pe urmaritor pe partea cealalta a strazii cum face stanga, eu dupa el, il intrec, mi se pare ca sageata arata ca se traverseaza strada, incerc sa ma asigur, il vad pe el ca continua… pfua… nici numai vedeam bine. Fug dupa el sa il ajung,  ajung in drept cu el, dar nu prea mai puteam sa tin acel ritm. Cand era cat pe ce sa-l pierd, poc ia nenea asta un tomberon in brate si ma vad scapat de el. Mi se pare aiurea si ma intorc sa vad daca e ok. El imi spune sa ma duc, ca vine si el, inca 100 de metri si in curtea unei case, stanga, o alee cu faclii si in final dupa 11 ore 26 de minute si 4 secunde, termin acest ultramarathon, pe locul 26.



Ma felicit cu ceilalti concurenti, cu prietenii mei din Romania, fac un dus, mananc ceva pe acolo si intr-un final salvarea a venit de la masajul, care era gratuit pentru toti participantii.  A fost prima data cand s-a ocupat de mine un maseor profesionist si cred ca daca nu ar fi fost acesta si acum as fi fost blocat. Eu doar i-am spus ce ma supara si el a stiut ce trebuie sa-mi faca.

Zsolt si Istvan au venit foarte bine,la egalitate pe locul 5, cu 9 ore si 08 minute. Mihai a avut ceva probleme cu stomacul si a facut 10ore si 08 minute, terminand pe 15.Povestea lui Mihai aici. Iulia a venit, zic eu, bine, pe 6 la fete cu 12 ore si 21 de minute.

Inapoi ne-a dus la apartament gazda noastra. Fain a fost ca ne-am intors prin centrul Budapestei si am admirat luminitele de pe Parlament si de pe podurile peste Dunare. Fiind destul de tarziu, direct somn.

Duminica ne-am mai plimbat putin prin Budapesta si pe la 1, parca, ne-a recuperat Zsolt si ne-am intors inapoi in Romania. Cum ne si asteptam, in Ungaria am mers repede, apoi din Oradea, Dumnezeu cu mila. In Huedin am facut un popas la parinti lui Zsolt, de unde le-am recuperat pe fetita si pe sotia lui Zsolt. Dupa ce am fost pusi la masa, am plecat si spre Cluj. De aici am luat trenul si cu ajutorul unchiului Iuliei, la 4 dimineata eram acasa in Sacele.
Cam asta a fost mica excursie in Budapesta.


Filmulet de la concurs


Concluzii:

  • Obiectivul principal mi l-am indepllinit, in 2012, voi fi prezent in Chamonix, la startul Ultra Trail du Mont Blanc.
  • totusi imi pare rau ca nu m-am pregatit…
  • mi-a placut foarte mult totul: concursul, oamenii, atmosfera, traseul. Recomand oricui acest concurs.
  • cu siguranta ma voi reintoarce sa fac un rezultat bun
Numai bine!

22 octombrie 2011

Valea Costilei

  • Cand: 22.10.2011
  • Cine: Eu, Dani, Smendre, Cezar
  • Unde: Muntii Bucegi
  • Traseu: Caminul Alpin( Busteni)- Refugiul Costila- Valea Costila- Brana Mare a Costilei- Creasta Peretelui Vaii Albe- Brana Aeriana- Refugiul Costila- Caminul Alpin, Busteni
  • Cum a fost: Super tura, super vale, perioada fiind una mai nefasta, deoarece cred ca, aceasta ar fi perioada cea mai nasola de parcurgere a acestei vaii. Cum nu era uscata, dar nici nu era zapada, Valea ne-a pus cateva probleme in abordarea acesteia. Era cum nu se poate mai rau, nu te puteai folosi de zapada, sa urci cu pioletul si coltarii, iar toate prizele de pe stanca erau acoperite de un strat de zapada.
  • Pana la urma s-a aratat a fi o experienta foarte faina. Creasta Vaii Albe, a dat drumul robinetului andrenalineri, nu pot descrie ce senzatie ai, cand sub tine sunt 800 de metri de perete vertical, pana in Valea Alba. Cu toate ca am aumblat destul pe munti, recunosc ca am avut o usoarta senzatie de frica, de incertitudine si poate de nenincredere.
  • Ziua s-a terminat la Cornel acasa, la o bere/ vin, pentru sarbataorirea nuntii de a doua zi, a primei presedinte femeie CPNT, Teo. A doua zi, evident, nunta in stil CPNT.
Peretele Vaii Albe vazut din Busteni
Ultimile pregatiri
Spre Refugiul Costila
La Refugiu
Valea Costilei
Incepem sa urcam
Si urcam
Si urcam
Ne mai uitam si inapoi
Ne mai si pozam
avem parte de vreme faina
incepem sa ne mai si asiguram
greu la deal
 fiecare cum poate
Usor, usor se schimba peisajul
pana stratul de zapada ne ofera suport
sau nu
aproape de Brana Mare a Costilei
Crucea Caraiman
Creasta Vaii Albe, aparent inofensiva, cu un perete vertical de doar 800 de metri
Cezar pe Brana Mare a Costilei
si eu
frumos pe aici
Cezar admira pe burta Valea Alba, defapt altfel nu ai cum
dap, e oficial dupa 3 ani, m-am tuns :(
Aproape de Brana Aeriana
Dani pe Brana Aeriana
Smendre admirand Peretele Vaii Albe
Peretele Vaii Albe, cu a sa Fisuara Albastra. Suntem paraleli cu aceasta la doar cativa metri. Cu putin atrenament/ sau mai mult, voi fi pe aceasta.

Numai Bine!

12 octombrie 2011

Super Valea Horoabelor


03-10-2011

Dupa  2 zile precedente intensive, respectiv Maratonul Piatra Craiului(vezi aici) si o tura in Crai(vezi aici) , Eu, Dani, Cezar si Paula, ne-am decis sa continuam in aceeasi nota.

De data asta am schimbat masivul si astfel Bucegiul ne-a gazduit, tinta noasta fiind Valea Horabelor.

Traseu: Moieciu de Sus- Saua Strunga-Padina- Valea Horoabelor- Saua Batrana- Poiana Gutanu- Moieciu de Sus

Am ramas foarte surprins de frumusetea acestei vai, care este cu totul necaracteristica pentru Bucegi. Daca majoritatea vailor din Bucegi sunt formate pe conglomerate, aceasta este formata pe calcar si astfel sunt prezente multe forme specifice reliefului calcaros.

Coltii Tapului
Tot la deal
Intrarea in Vale
Incepem sa luam altitudine
Exersam un pic si aptitudinile de catzarat
Apus
Grupul


In concluzie recomand tuturor aceasta vale, cu putina atentie la o saritoare care uneori necesita asigurare.

Pentru a nu rupe sirul de aventuri, in urmatoare zi, respectiv marti, am fost la catzarat in Cheile Rasnoavei, iar miercuri, am catzarat in Cheile Varghisului.

Numai Bine!