Noutati la puterea a treia

Avand multe pe cap in ultimul timp, nu am mai apucat sa postez nimic. Totusi s-au petrecut prea multe si am sa incerc macar sa le amintesc. In primul rand, am terminat facultatea, curs festiv, banchet si alte nebunii... Mai am inca un hop, respectiv liceenta, in iulie si devin inginer:))

Pe plan sportiv, de la foarte bine in sus. De la ultima postare, am parcurs creasta Fagarasului pe schiuri in 2 zile, m-am clasat foarte bine la doua maratoane cu renume de la noi( Ecomarathon si Hercules), impreuna cu CPNT-ul am organizat Brasov Marathon si alaturi de Lucian Al Marii am pus bazele unei curse senzationale in Retezatul mic.

Sa o luam pe rand, alaturi de Lucian Clinciu, Neagoe Ion Nusu si Cristi Tutunea, am atacat creasta Fagarasului pe schiuri, in perioada 28-29 aprilie.

Am plecat doua echipe, Eu cu Lucian Clinciu si Nusu Ion Neagoe cu Cristi Tutunea. In prima zi am mers destul de separati, intalnindu-ne de multe ori. Pe noapte am mers impreuna. A doua zi Cristi, din cauza numeroaselor bataturi, nu a mai putut continua si s-a retras in Bilea.

Unul dintre cele mai grele momente, a fost portiunea numita vara" la trei pasi de moarte", la 1 noaptea, dupa 20 de ore de alergatura. A facut niste traversee pe acolo de mi-a inghetat inima. Eram 3 oameni si Lucian( inca am dubii daca este om), care ne conducea pas cu pas, metru cu mereu.


A fost frumos, dar greu rau, fara Lucian nu am fi facut nici macar jumate. voi reveni cu o postare mai ampla, cand timpul si dispozitia imi va permite. Felicitari inca o data Lucian, Nusu si Cristi. Multumesc Luci pentru aceasta frumosa aventura!

 La o saptamana distanta am participat si la primul maraton montan din 2012, Ecomarathon. Am simtit ca nu imi revenisem total, dupa creasta Fagarasului, dar cu ajutorul experientei capatate dupa atatea maratoane, am reusit sa mentin un ritm constant si chiar sa accelerez spre final. De rezultatul final sunt multumit, 4h21, cu 1.26 pe bucla 3. In clasamentul open am terminat pe IX, iar la categorie m-am clasat pe treapta a doua a podiumului.

Pe 19 Mai a avut loc si Brasov Marathon, organizat de CPNT Brasov. Cu toate ca am organizat, la final eram mai obosit decat orice participant, in ziua concursului, daca cumulez, am alergat cam de 2 ori  jumate tot traseul de semimarathon.  Am avut in total mai multi de 80 de voluntari, concursul a iesit bine, si lumea a fost multumita.

Dupa o saptamana in care in nici o noapte nu am dormit mai mult de 5 ore si cu un drum de 450 km, care a durat pana la 2 noaptea, iata-ma la startul Hercules Maraton. Am plecat destul de greu, accelerand pe parcurs. Ultimii 12 km au fost fenomenali, recuperand si chiar castigand timp pretios. Pe portiunea asta l-am intrecut pe Galiteanu, probabil a avut o zi proasta si cu cateva sute de metri inainte de finish l-am ajuns pe Nusu, cu care am si trecut linia de finish. Asadar am parcurs 45 de km cu 2300 dif de nivel in 4.31, clasandu-ma pe 4 la categorie dupa nume grele ca: Ionut Zinca, Adi Bostan si Vlad Florin, acestia fiind si pe primele 3 pozitii la Open. La open am venit cu Nusu pe 5, inafara de cei de la categorie avandu-l in fata si pe Munteanu Florin.

In final vreau sa va invit pe toti la Retezat Trail Race, ca participanti sau ca voluntari. RTR, asa cum ii spunem noi, este o cursa de trail rapid, care nu prea are treaba cu alergarea cu care suntem obisnuiti.  Bineinteles se poate alerga, dar trebuie sa te tina bulanul. Eu am dat o mana de ajutor la creearea traseului, la promovare si alte chestii dinastea specifice, dar voi fi prezent la start si imi doresc sa devin un “King of the Custura” . In alta ordine de idei daca vrei sa gusti dintr-o portie sanatoasa de tura montana, te astept pe 16 iunie in Cheile Butii.

Detalii:

-facebook: http://www.facebook.com/pages/Retezat-Trail-Race/294332777324677

-site : http://www.retezattrailrace.ro/

Sa auzim numai de bine!

Bucegi Winter Race

Cand: 17/19-02-2012

Un de: Cabana Padina, Muntii Bucegi

De ce:  concurs Schi Alpinism pe echipe

traseul

Initial trebuia sa particip alaturi de Nusu. Din cauza stratului de zapada foarte consistent, organizatorii au introdus o tura de back-up, putin mai scurta si mai putin riscanta. Cum noi eram motivati pentru tura lunga, am fost putin dezamagiti de modificari si am spus ca ne mai gandim daca mai participam. Pana la urma Nusu a spus ca nu prea mai vrea sa vina.

Totusi  eu m-am dus in Padina, cu echipa CPNT( Manu si Smendre), macar ma aleg cu un antrenament bun si voi merge in afara concursului.

Dupa sedinta tehnica, am aflat  ca nici Alexandra Dobre nu are partener, deoarece Tibi Bortos a ramas inzapezit prin Apuseni.  De aici nu a mai fost mult pana sa ne inscriem ca echipa CPNT+Tibiscus.

Zis si facut, seara am facut strategia si am plecat cu gandul in cursa cu gandul sa castigam categoria MIXT.

Sedinta tehnica

La linia de start ne-am adunat 8 echipe, 5 de masculin si 3 de mixt. Chiar daca au fost putine echipe, la start a fost prezenta mai toata elita Schiului Alpinism din Romania. 

La mixt noi ne-am luptat cu echipa CSAM Bucegi Mixt , formata din legendarii: Lucian Clinciu si Andreea Dan. Nici de data asta nu s-au lasat mai prejos, treziti la 4, pentru a ajunge la start peste munte, au facut un concurs frumos si apoi au trecut inapoi pe schiuri peste munte in Moieciu de Sus.

Inca de la start se prevedea vremea urata ce va urma. Nu risc ca la alte concursuri si imi iau la mine: geaca, suprapantaloni, manusi groase de rezerva si inca o pereche de foci.

….Si s-a dat startul…. trecem padurea, iesim in drumul forestier de Pestera . De aici am tractat-o pe Alexandra.  Era destul de ciudat sa ma tot uit in spate dupa ea, asa, dupa ce ne-am legat. eu mergeam in ritmul meu, ea in ritmul ei, iar cordelina facea o medie in favoarea echipei.

In fata aveam cele 3 echipe de baieti favorite: Galiteanu Ionut, Silviu Manea( CSAM Bucegi), Rares Manea, George Guiman( CS Tibiscus 1), Stotz Cristi, Vlad Dobre( CS Tibiscus 2). In spate ii aveam pe juniorii Butuza Ovidiu si Tache Razvan( CS Tibiscus 3) si Luci Clinciu cu Andreea Dan( CSAM Bucegi Mixt). In afara ariei vizuale mai erau echipa noastra din CPNT si Inca o echipa de mixt, Parsii.

Dupa ce ne-am legat, am luat avans fata de cei din spate si dupa ce am iesit, la Pestera, de pe forestier, aproape i-am ajuns pe baieti, care erau nevoiti sa bata urme. Atunci am mai slabit putin ritmul si am inceput urcarea propiu-zisa. Pana la prima terasa de pe picioarul Babelor, am mers ok, avansul   tot crestea, aveam urme si vantul inca nu-si arata dintii. De aici incolo, a inceput viscolul, ceata, urmele au disparut, iar orientarea era din ce in ce mai greoaie. Viscolul cu transport de zapada, de multe ori ne punea mari probleme de a mai sta in picioare, fara sa mai vorbim de inaintare.

Silviu Manea. Galiteanu Ionut si Vlad Dobre

La un moment dat aproape de saritoare, il vedem pe Rares cum coboara. Se opreste la noi,ne comunica ca vremea e nasoala rau sus in platou, ii spune lui Alexandra sa-si ia geaca pe ea si a continuat la vale, catre echipa lui de juniori, pe care i-a pus sa abandoneze si sa se intoarca inapoi.

La saritoare a trecut iara pe langa noi si a fugit inapoi la partenerul lui. Tot aici mi-am luat si eu geaca pe mine, ca numai mergea gluma. Din stalp in stalp, am ajuns si la Babele. De aici focile jos si la vale catre Piatra Arsa.

De aici… eu am facut-o de oaie. De la Cabana am cotinuat catre cabina si nu stiu de ce, aveam impresia ca trebuie sa mergem cumva inainte si cum pe schiuri, imediat te dezorientezi, am luat-o aiurea si  cumva sigur pe mine am continuat. Cand mi-am dat seama ca-i nasol, salut repere de orientare. Bine ar fi mers o busola, ca ma uitam la harta ca matza in calendar. Nici nu puteai diferentia zapada de nori si la un moment dat …HOP… intr-un valcel cam de 4 metri. Apoi de unde a aparut si asta si in secunda 2, Alexandra stai, nu veni dupa mine. Noroc ca era mai in spate, ca oricum nu ar fi auzit tipetele mele.  La un moment dat am zarit in departare un pilon de cabina, o intreb si pe Alexandra daca vede si ea. Astfel reusesc  sa orientez harta si sa-mi fac o idee, imi era clar traversam vreo 2 valcele si suntem in traseu. Nu stiu cata incredere mai avea Alexandra in mine, dar nu avea incotro. Eu de la faza cu valcelul eram pe jos, cu schiurile in mana si ma cam infundam.  As fi vrut sa merg mai repede sa ma conving, dar astfel ne-am  mai fi vazut si ar fi fost mai nasol. Intr-un final dam de stalpi, dar nici unul nu avea placuta cu banda galbena,  dar eu eram sigur ca pe aici este.

Si uite asa am pierdut cam 20-25 de minute importante. Ajunsi la Piatra Arsa, aflam ca Luci si Andreea au cam 5-10 minute in fata. Bem repede un ceai, ca cel putin apa mea inghetase de mult, punem focile, ne legam si cu toata viteza inainte spre Cota 2000.

Pe pieptul dinainte de Cota 2000, ii vedem pe Luci si Andreea. La postul de la Salvamont, de langa Cota 2000, aveam cateva minute in spate, dar  nici aici nu am mers pe drumul cel mai scurt, noi coborand pe Valea Dorului, pe la Cabana si apoi pe forestier, pe unde a trebuit sa dam la bete. Ulterior am aflat ca era o varianta mult mai rapida cumva prin dreapta telescaunului. 

Cristi Stotz, Guiman George si Manea Rares

De la statia de jos a telescaunului, ne-am pus focile si spre Saua Laptici.  Pe platul spre Laptici, incep sa simt foame si ca incep sa ma tai. Numai bine ca in Laptici era post de alimentare si dai cu fructe uscate, napolitane, ceai si in gel si hai mai departe.

Lucian Clinciu si Andreea Dan

Postul din Saua Laptici

Eu si Alexandra Dobre

Din post, la un moment dat i-am vazut pe Luci si Andreea, dar de aici, iara probleme de orientare pana-n Saua Cocora. Cei din post, ne-au spus relaxati, mergeti pe urme, dar pe viscolul ala, ia urmele de unde nu sunt. Vara pe acolo este un forestier, care acum nu mai exista, dar mi-am adus aminte, ca e o muchie cumva in dreapta forestierului. Na bun tinem muchia, dar trebuie sa fim atenti cand trebuie sa facem stanga. Noi acum urcam pe nemarcat si trebuia sa dam perpendicular pe traseul Piatra Arsa- Pestera. Daca nu eram atenti, puteam urca iara in Babele. Am mers destul de greu, pentru ca muchia, mai urca, mai cobora, pe vreme senina, ai fi putut scurta, ocolind toate aceste denivelari. 

Echipa CPNT: Marius Sendre si Dobrinoiu Emanuel

Prindem si traseul, facem stanga si gata suntem acasa, de aici nu mai aveam ce pati. Numai ca-mi sare foca, ne si dezlegam, pentru ca trebuie sa traversam niste valcele. A urmat Plaiul lui Pacala, cu un pulver de vis, fara vijelie, fara ceata, parca eram pe alta lume. Nu prea  ne-am bucurat de coborare, dandu-ne drept, apoi platul spre Padina, si drumul spre cabana.

Ajungem la finish si nimeni…..Lasam schiurile la usa intram in cabana si apoi cei de la televiziune, vin agitati sa ne filmeze, ba ne propun sa mai terminam odata: )). Apropo de televiziuni, am aparut la Realitatea:D.

Cam aceasta ar fi povestea: 4h15”, locul II la Mixt , locul V la Open , o cursa pe cinste si o coechipiera pe cinste.

Restul zilei, povesti si patanii din cursa, premiere si o noapte intre prieteni la o cabana de munte.

Premiere

Echipa CPNT 

CPNT+ Tibiscus

Podium la baieti

A doua zi am iesit la o tura pana la Babele, urcand si coborand Plaiul lui Pacala.

Padina

Plaiul lui Pacala

Babele

Cam atat! Intre timp am participat la Retezat Open Race, unde am iesit pe locul V la Profesionisti  si am petrecut o saptamana in Muntii Iezer, alaturi de CPNTisti, in Tabara de Iarna. Voi reveni  cu detalii.

Ps:Postavaru Night bate la usa,

 Numai bine!

Chicken line pe Hornul Coamei

 Chicken line pe Hornul Coamei

Sau “You Fall, You Die”; ” Sau Prima tura a noii conduceri CPNT”

• Cand:  15.01.2011
• Cine: Eu, Smendre, Victor si Bogdan
• Unde: Muntii Bucegi
• Traseu: Caminul Alpin- Refugiu Costila-Valea Galbinele- Hornul Coamei- Creasta Costila-Galbinele- Releul Costila- Platoul Bucegiului- Valea Alba- La Verdeata- Camin Alpin
• Durata: dus-intors la masina 11 ore

 Cu toate ca inca mai am multe restante pana sa ajung la zi cu blogul, tura aceasta a insemnat prea mult sa o aman, iar informatia este atat proaspata incat mi-ar parea rau se se piarda.

Daca de multe ori nu am prea multa inspiratie de titlu, de data asta am trei titluri, le voi explica pe rand in continuare.

Prima tura a noii conduceri CPNT .Saptamana trecuta au fost alegeri ai noului consiliu de conducere si al noului presedinte. Au fost 2 condidaturi, am mea si a lui Smendre, acesta din urma castigand, cu o diferenta de 3 voturi. Asadar, noul consiliu de conducere este urmatorul: Sendre Marius( Smendre)- Presedinte, Eu- Vicepresedinte, Victor Mancas- Vicepresedinte, Crican Cezar- Trezorier si Nitu Ruxandra- Secretar.

Asa s-a nimerit ca in tura sa fim ambii vice si presedintele+ Bogdan, care era sofer, Chiar am si facut glume, ca v-om infinta o nou functie si pentru el, cea de sofer : )). 

Sa trecem la poveste. Baietii trebuiau sa ma ia cu masina la 6.45 de la pod din Sacele si sa pornim spre Busteni. Pe la 6 m-a sunat Bogdan, sa-mi iau totusi si schiurile, ca daca e zapada prea mare facem un schi.

Cum in zona Predeal- Busteni, stratul de zapada lasa de dorit, am hotarat ca facem ceea ce ne-am propus. Numai ca pe mine tare ma batea gandul sa-mi iau si schiurile cu mine. Cum  sunt usoare nu ar fi trebuit sa-mi dea mari batai de cap la deal, iar la vale m-as fi bucurat de zapada ceea mult dorita. Aproape hotarat, m-am razgandit in ultimul moment sa nu le mai iau. Foarte buna hotarare, pe departe ceea mai buna horatare pe anul acesta, ce spun eu pe anul acesta, si pe anul trecut si cred, pe cativa ani incoace…..De ce? Ve-ti vedea in continuare.

Si am luat-o noi catinel la deal spre Refugiul Costila. Prin padure zapada lasa de dorit, pana-n 15 cm, fara nici un fel de baza. Cred ca s-au spart norii doar la mine deasupra casei, adica in areal Sacele si Piatra Mare, unde pulverul tinde spre un metru. Bine ca am de munca in fiecare dimineata sa dau zapada, dar pe munte e cam absenta.

La Refugiu, lumea venita inca de vineri dormea. Dupa ce am intrat in refugiu, au inceput sa se trezeasca unul cate unul. Erau si cativa cunoscuti Sava Mihai de la Amicii si Titus Gontea, considerat cel mai valoros alpinist roman din prezent.

Aici am facut o mica pauza de masa si apoi am continuat spre Valea Galbinele. Nici nu am iesit bine din refugiu si primul horn, care era inca pe Valea Costilei, mi-a dat cam mult de furca si a bagat spaima in mine, deoarece am urcat fara coltari. 

Eu eram echipat cu niste coltari de schi-alpinism, foarte usori, din aluminiu si mi-a fost cam frica sa-i folosesc pe mixt, respectiv pe piatra si zapada, deoarece nu  vroiam sa-i stric. In plus eu si Bogdan am fost cam ciungi, deoarece aveam fiecare cate un piolet clasic, din 1900…. Nu la fel am putea spune de Victor si Smendre care erau echipati cu cate 2 pioleti tehnici Petzel Quark.

Deja imi puneam semne de intrebare, incep sa ma injur ca nu am imprumutat niste coltari mai de doamne ajuta. 

Dupa ce am trecut muchia pentru a intra in Galbinele, pe un traverseu care dadea direct in Vale am fost obligat sa-mi pun coltarii si situatia s-a schimbat. Totusi isi faceau bine treaba acesti coltari si pana la final chiar am ramas placut uimit. Daca la inceput incercam sa-i menajez, sa nu-i prea folosesc, spre final ii foloseam la maxim, fara sa ma gandesc la altceva decat ca trebuie sa ajung sus.

 2 in 1

In Galbinele zapada era ok, ferfecta pentru coltarii mei. A fost o reala placere urcarea pe Galbinele. Pe aceasta vale am mai fost si vara, dar acum arata cu totul diferit, fiind acoperite toate saritoarele. Din cand in cand, structura zapezii se schimba, din zapada mai tasat, numai buna de coltari, in pulver care te solicita mai mult. Dar totusi zonele cu pulver nu erau foarte mari, intre 5 si 10 m. Chiar ma gandeam ca ar fi mers sa urc pe schiuri pe aici.

 Putin pulver

De la grota, Hotel Galbinele, s-a schimbat situatia, pentru ca ne-am bagat pe Hornul Coamei. Ma uit cu Bogdan in sus si ne facem cruce. Situatia era urmatoarea: Un Horn foarte abrupt…, ce abrupt, spre vertical as putea spune, zapada nu prea era, defapt nu ar fi avut cum sa stea pe acolo. Nici nu am inceput bine sa urcam si vedem ca Smendre se cam chinuie cu tot cu quarki lui. Ne spune sa nu mergem dupa el si sa ocolim cumva prin dreapta. Prin dreapta as putea spune ca era fata, iar sub noi cam 20-30 de metri de gol pana in Valea Galbinele. Victor a luat-o inainte, sa vada cum ar fi mai bine, iar cu Bogdan , am ramas sa asteptam o varianta ok. Pana la urma trebuia sa facem un traverseu pe fata de care spuneam. Mi-am readus aminte ca nu-mi plac fetzele, de fapt chiar le urasc, mie sa-mi dai hornuri, valcele, fisuri. Intai un traverseu pe o zona inierbat, unde prindea pioletul si coltarii apoi, o urcare pe stanca. Cand am vazut stanca mi s-a facut rau. Intai a urcat Bogdan, care a cam avut ceva probleme, la un moment dat a alunecat vreo 10-15 cm, oprindu-se asa cum am spus noi, printr-o priza de fatza. Vazandu-l, aproape am facut pe mine si am trecut aceea portiune destul de panicat, fara sa clipesc. Destul de speriati, am urcat inca vreo cativa metri si ne-am oprit langa o saritoare destul de tare, care sub ea avea doar vreo 40- 50 de metri de gol. In momentul acesta l-am trimis pe Victor, care cu quarki lui se agata de orice, la Smendre, pentru a ne arunca o cordelina. Intre timp ne-am refugiat sub un bolovan si Bogdan mi-a aratat ca tremura necontrolat. Nici eu nu eram departe, eram aproape de momentul in care sa spun, eu de aici nu plec, nici la deal, nici la vale. Noroc ca aveam o ciocolata la mine si mi-a mai revenit putin. Intre timp, Smendre a gasit un piton si ne-a aruncat o cordelina.

Smendre pleaca primul

Victor il urmeaza

 

 Indicatii

 Venim si noi

 Se cam impute treaba

 Smendre direct pe horn

 Bogdan cu cateva clipe inainte sa alunece

 

Trecuti de aceasta portiune ne-am mai calmat putin si am aflat ca si Smendre a avut probleme serioase pe horn. Mai mancam niste ciocolata, intre timp observam ca e cam frig, de la adrenalina nici nu observasem, aveam manusi rigide cu forma de coada de piolet. Erau undeva la -15 grade Celsius. Intr-un moment de neatentie ia zburat lui Smendre manusa, dar s-a oprit pe marginea saritorii pe care tocmai o trecuse-m noi. Doar ca Victor parca a cobit “si acum sa bata vantul”, si-n secunda doi manusa era pravalita la vale. Fara sa stea pe ganduri, Smendre a inceput sa descatere dupa manusa, pe unde noua ne era frica sa urcam, oare cat de naspa a putut sa fie pe horn, pe unde a urcat el. 

Pana la urma si-a recuperat manusa, dar cum statuse-m ceva timp ne-a luat un frig de nu exista, pe toti, in special la maini si picioare. Daca Victor si Smendre si-au luat pufoaicele peste geaca, eu a trebuit sa-mi dau geaca jos, sa mai iau un polar. Cum a fost, brrr….Da si de vant, numa turbioni, veneau de sus in jos, moment in care ne intorceam cu spatele la vant, apoi imediat veneau de jos in sus si ne luai direct in fata.

 

De aici in sus am adoptat noi tehnici de alpinism: Habarnaveza si Supravietuieza. Numai conta, cat de ingramaditi, simteam o extrema lipsa a inca unui piolet. Dreapta imi amortise de-a dreptul iar in stanga nu aveam incredere sa ma las doar in ea. Coltarii ii foloseam la maxim, mai un genunchi, mai pe burta, in totdeauna cea mai usoara abordare( A nu se crede ca sunt de acord cu acestea de mai sus, dar era vorba de supravietuire, conta sa ajung sus intreg, sau cel putin viu). Deci cum am spus mai sus, nu era loc de greseli, “You Fall, You Die!”.

De fel tot timpul caut o abordare mai tehnica, mai spectaculoasa si fac misto, in gluma, de cei care urca pe unde e mai usor si vor doar sa ajunga sus si nu se aventureaza la cate una, alta. Tot timpul strig “ Chicken line"si fac ca o gaina. De data asta, eu am fost un veritabil “Chicken line”. Termenul provine din Dowhill, unde la anumite obstacole, este amenajata o asa numita "Chicken line”, pentru cei care evita obstacolul, dar evident cu pretul de incetinire si pierdere de timp.

Pasajele grele le treceam pe rand, pentru ca nu vroiam ca daca, cel din fata aluneca, sa ne sfisaie cu coltarii. In timpul asta rotiri de maini la greu.

Habarnaveza :))

Intr-un final am iesit intr-o sa pe Brana Mare a Costilei, pe Creasta Costila-Galbinele. Aici am rasuflat usurati ca am scapat si am facut o pauza de masa, unde am mancat sanvisuri inghetate bocna. 

Crezand ca a trecut greul ne-am culcat pe o ureche, dar a urmat portiunea cea mai solicitanta fizic, cel putin pentru mine. Din sa am contiuat putin pe Brana Mare a Costilei spre Valea Costilei, apoi am cotit drept in sus spre Platou. Aproape de iesirea in platou, panta era aproape verticala. Iarba imi era cel mai bun prieten, iar zapada nu constituia o buna priza. Cu un singur piolet a fost tare horor. Infgeam pioletul, incercam sa-mi acorez stanga cumva in zapada, apoi ca pisica, incercam sa-mi misc unul cate unul coltarii. Cand ma uitam in jos sa vad unde sa infig coltii vedeam fundul Vaii Costilei la 400 de metri sub mine. Apoi cand sa mut pioletul, acesta era blocat, nu puteam face miscari bruste sa-l scot. Imi era tare frica cand scoteam pioletul, pentru ca practic nu mai aveam nici o priza sigura, picioarele nefiind foarte sigure. La doar cativa metri aproape de iesirea in platou, am fost luat de o stare de epuizare, ma ardeau toti muschii, dar cu un efort destul de mare am trecut si apoi m-am trantit pe burta. Vedeam Releul, Platoul, eram acasa, gata am scapat, de aici numa conteaza. Si colegii mei erau epuizati dovada urmatoarele poze

Iesirea in platou

Victor rupt, tarandu-si pioletii dupa el

In sfarsit

frigut sau batranete

Releul Costila

Pe platou vremea aparte ne-a facut sa uitam ce am indurat. Un curcubeu peste soarele vazut printre nori, ne ofereau o priveliste unica. Pacat ca telefonul meu nu a putut surprinde acest fenomen.

Filmulet pe platou

Camarazi

La 17 fara 10 eram la intrarea pe Valea Alba. Pana la Saritoarea Carnului zapada a fost faina, numai buna de coborat in coltari. Am inaintat repede, iar noapte ne-a prin exact dupa ce am trecut de saritoare, care nu era foarte acoperita de zapada. De aici in jos zapada a fost ciudata. Zapada proaspata, netasata si nestabila. Singurul lucru care ne calma era ca noaptea riscul sa plece este destul de mic. Probabil alta ar fi situtia pe zi. Deja coltarii numai incurcau, pe fir era din ce in ce mai greu de mers. La Verdeata am putut rasufla linistiti in sfarsit. Faceam misto ca acum dupa ce am trecut prin atatea, cum ar fi sa ne manance un urs : )).

Valea Alba

Inaintam repede

Apus

 La Verdeata

Dupa 11 ore eram inapoi la masina, o bere in Busteni, in formula de conducere CPNT, Bogdan luandu-si o ciocolata calda, el fiind soferul nostru. 

Pe mine m-au lasat la pod, de aici inca 2 km pana acasa, cu schiurile in spate. Acasa am mancat, baie si somn. Am dormit de la 22 pana a doua zi la 15, deoarece aveam curs de la 18 si pentru ca s-a cam acumulat oboseala si s-au simtit ultimele nopti cu 2-3 ore de somn pe noapte, din cauza invatatului, proiecte si schi de tura pe noapte in Postavaru.

Concluzie, a fost o tura care mi-a oferit multe senzatii, unele pe care le-am simtit de putine ori in viata. Senzatia aceea de neputinta pe care o simteam des cand am inceput sa merg pe munte pe nemarcate a fost prezenta si m-am bucurat mult pentru ca deja devenise un pic monoton. Iesirea spre platou a fost cea mai verticala chestie escaladata neasigurat, in acele conditii meteo si in acele conditii de expunere, iar acea senzatie de epuizare nu cred ca am experimentat-o de prea multe ori in viata. In plus m-am ales cu o ditai febra musculara la brate, umari, trapezi si spate.Si Bogdan se plange ca nu-si mai simte buricele degetelor, asta dupa ce i-au degerat putin.

Va doresc ture multe si faine, deseara schi de tura in Postavaru, Numai Bine!