Autor

Fotografia mea
Sacele, Brasov, Romania
Sindromul omului cu rucsacu'n spinare!

23 august 2012

Iorgovanu Night Run

19.08.2012

Site oficial: click aici

De “Noaptea Iorgovanului” cum i-am tot spus eu, am auzit de la RTR. De cum am auzit m-a incantat idee si mi-am propus sa nu ratez aceasta cursa. Este foarte bine ca incet, incet, incep lucrurile sa se mai diversifice, ca deja parca ne-am saturat de acelas cliseu, al maratonului, de bucle bagate aiurea numai sa scoti amarati aia de  42 de km sau de 21 in cazul semimaratonului.  Daca ne referim la alergarea montana,  este clar ca poate a fi aproape imposibil sa scoti acei 42,195, mult mai important este ca traseul sa fie placut, frumos si progresiv. In plus avem nevoie de curse scurte, avem cateva maratoane, care sunt de referinta, pe care lumea nu le rateaza, ce vine peste mi se pare putin fortat. Si cel mai important, cred eu, nu avem foarte multi sportivi care sa reziste un maraton in fiecare saptamana.

Am inceput asa deoarece baietii de la Clubul Alpin Valea Jiului, vor ca la anul sa transforme Noaptea Iorgovanului in Maraton.  Da idee este super sa prinzi rasaritul intr-un maraton… dar daca vor renunta la tura de 15 km nu va mai veni aproape nimeni. Daca vor face 2 ture, la cea de maraton, vor avea 5 oameni. Da eu recunosc ca daca va exista maraton, acolo ma voi inscrie, imi surade mult idee, dar consider ca lumea nu este, inca, pregatita pentru asa ceva. Exemplu, la Retezat Maraton, din Rausor, la proba de maraton au terminat doar 5. Atunci intreb,se merita efortul organizatorilor sa mai organizeze tura. Totusi trebuie sa ne uitam si cui ne adresam…. Mai ales ca o cursa de noapte de 40 de km va fi foarte greu de organizat.
Parerea mea este ca ar trebui sa se mai astepte, macar un an, sa se observe cum evolueaza lucrurile si apoi baietii sa organizeze si o tura lunga.

Ma bucur enorm ca apar si curse facute din pasiune si nu numai concursuri facute, doar pentru a fi facute. Aici vreau sa mai amintesc si de Cindrel In Alergare si de Retezat Trail Race, curse organizate din pasiune, de oameni atenti pana in cel mai mic detaliu ca totul sa iasa bine.

Puncte pozitive:  voluntari multi si de treaba, organizare buna, fara scapari, traseu marcat foarte bine, noi ne-am ratacit vreo 6,7 minute, dar exclusiv din vina noastra, atmosfera dupa concurs faina, premii mari si lista continua.

Puncte negative: start la 1, se putea foarte bine da la 22, la anul cu siguranta se va rezolva si problema asta.
Concentrare mare:)
Incalzire

Cat despre cursa in sine, am ajuns in zona de concurs dupa o plimbare prin Fagaras si o escala prin Ramnicu Valcea. Principalii concurenti rivali erau Loli Suciu si Alin Tanase. Pe cei 3 km de sosea am mers impreuna, tot schimbandu-se cel din fata. Dupa intrarea in padure am atacat eu, si astfel noi 3 ne-am detasat de restul plutonului. Pana la urcarea mai abrupta spre stana Scorota am fost primul, cand m-am oprit sa ma mai golesc de lichide. De aici i-am tot urmarit pe baieti. Planul era sa stau in spatele lor, la o distanta decenta, in asa fel incat sa merg singur, dar nici sa nu-i pierd. Am vrut sa merg singur, sa vad cum ma simt pe noapte, ca antrenament pentru UTMB. Cum venea un pic de coborare, ii prindeam, apoi pe plat ramaneam un pic in urma. Dupa Pietrele Albe, i-am ajuns, de aici ritmul crescuse, deoarece intram pe ultima parte a cursei. Alin si Loli fugeau de mine, eu fugeam dupa ei si astfel  ne-am ratacit toti 3, vreo 6/7 minute. Ne-am trezit in mijlocul jnepenilor. Degeaba se vedea postul in fata , eram in mijlocul jnepenilor. Cea mai inteleapta decizie a fost aceea de a stinge frontalele si de a vedea unde este muchia si de a ne intoarce in traseu. Pana am revenit  in traseu, ne-a ajuns locul IV.

Dupa Piatra Iorgovanului a fost doar coborare si asta ma avantaja pe mine. Pe prima bucata, am stat in spatele lui Loli si ne-am detasat de Alin. Apoi pe la jumatate, dupa ce l-am tot presat pe Loli, acesta m-a lasat in fata si m-am detasat repede si de el. Cand in spate nu se mai vedeau frontalele acestora, am lasat-o un pic mai moale.

Dupa 1h36 am terminat pe locul I Iorgovanu Night Run. Loli a venit dupa 17 secunde pe II iar Alin a terminat cam dupa 30 de secunde pe III. La fete a castigat Geanina.


 Bravo Loli
Mersi Alin si Loli pentru cursa pe cinste:)

Dupa concurs am stat la focul de tabara pana dimineata la premiere.


 premiere
 Fasole la ciaon

Cam atat despre meleagurile autohtone, de maine intr-o saptamana incepe adevarata provocare….  

Teaser UTMB 2012:

13 august 2012

Retrospectiva- Pregatiri UTMB

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat nimic…Dar asta nu inseamna ca nu am mai facut nimic, ci am facut atatea incat nu am mai avut timp sa stau sa palavragesc...Ce am facut in ultimul timp….Am alergat, am biciclit, am invatat, m-am licentiat, m-am distrat…

Asadar o sa fac o scurta retrospectiva

8 iunie- 7 iulie: Maraton de Marathoane, o luna si 8 concursuri.

·     -8-10 Iunie: Mountain Bike Marathon 3 Mountains: 3 concursuri, 3 etape, 3 munti, 2 prieteni, un Lucian Clinciu si o echipa Carpathian Man+ CPNT
Un concurs de povestit nepotiilor, un concurs de care imi voi aminti tot timpul si o aventura despre care se va vorbi mult timp de aici incolo.
Cine este interesat, Alex a scris o super relare despre cursa: click aici
Sa-ti traiasca fata Alex!!!!!
 Echipa Hoinarii la 3 Munti 2012
 Leaota
 greu la deal
 Bucegi
-16 Iunie: Retezat Trail Race: cursa de Trail Rapid, care chiar de la prima editie s-a impus prin peisajul superb si prin tehnicitatea traseului. Cu avantajul cunoasterii traseului si cu o pregatire specifica, am reusit sa ma clasez pe locul II la Open.
Fara sa se limiteze la un concurs in sine, aceasta a fost o intalnire intre prieteni, cu stat peste noapte la focul de tabara, cu depanat amintiri si consolidat prieteni, cu o tura a doua zi, cu acei cu care cu o zi in urma te intreceai. Cine a fost prezent anul acesta sigur nu va rata nici la anul, cei care au lipsit anul acesta, cu siguranta nu o vor face la anul.



-23 Iunie: Mures-Olt Marathon: Un concurs intr-o zona frumoasa, cu un traseu frumos, cu cateva puncte de imbunatatit la organizare. La final a rezultat o iesire reusita, cu un loc I atat la categorie, cat si la Open

-30 Iunie: Cozia Mountain Run: Un eveniment caritabil, de bun gust, in masivul aparte al Coziei. Cu toate ca am iesit pe locul II la Open si la Categorie, am avut timp si sa ma bucur si sa savurez peisajele.

 -01 Iulie: Duatlon Tara Birsei: La doar o zi de Cozia, eram la datorie in Rasnov, unde am concurat la Stafeta Avansati, alaturi de Lucian Clinciu in Sponser Team. Eu am alergat si Luci a biciclit, la final am terminat a cincea stafeta.

-07 Iulie: Maraton Apuseni: Dupa o saptamana cu cate maxim 2 ore dormite pe noapte, cu 3 zile inainte de liceenta si cu o oboseala cronica rezultata in urma atator concursuri, am fost prezent si pe dealurile Apuseniului pentru a alerga. Atmosfera de exceptie si organizarea ireprosabila nu m-au lasat sa lipsesc. Cu toate ca pe la km 20 nu eram nici in primii 10-15, la finish am ajuns al treilea la Open si al doilea la Categorie.

 Intre atatea maratoane am reusit sa gasesc echilibrul si sa fiu in continuare un student constincios si astfel mi-am dat si liceenta si am luat-o cu brio. Ce urmeaza… habar nu am…

 Urmatorul obiectiv, adica unul dintre cele mai importante obiective ale acestui an a fost Marathon 7500. Asadar mi-am permis si eu o pauza de un weekend, in care m-am plimbat prin Muntii Fagaras
 O promisiune mai veche si am ajuns la freza asta:))
 Vf. Piscul Negru
 Refugiul Fereastra Zmeilor
 Valea Vistei

Sa revenim la Marathon 7500, cu aceeasi echipa de anul trecut, respectiv Eu si Nusu, upgradata de la SiNu la Sponser SiNu. Cu toata ca la start aveam concurenta serioasa prin Vlad Florin si Munteanu Florin si o echipa de polonezi, am reusit sa castigam tura lunga cu timpul de 19 ore si 20 de minute.
 Pe primii kilometri
Piciorul Pietrii Arse
Incurajat de mentorul si unul dintre cei mai buni prieteni, Dani Spulber.  S-a intors roata, acum 2 ani eu il incurajam si el castiga...
Finish
Sponser Sinu

Cu aceasta ocazia mi s-a indeplinit un vis, acum incep sa se deschida orizonturi noi si primul pe lista viselor este Ultra Trail du Mont Blanc, la care voi lua startul pe 31 august.

Dupa 7500 a venit vacanta, Vama Veche, Tyulenovo si Kamen Briag (Bulgaria).
Sarituri
Kamen Briag
Tyulenovo
High Line


Deabia ajuns in Brasov, am dat o fuga cu Cornel prin Azuga si apoi fuga la Retezat Maraton.

Vf. Cazacu

In Retezat nu prea a fost concurenta, asa ca am facut o plimbare cu prietenul meu Loli( Ladislau Suciu), salvamontist in zona si am terminat maratonul dupa 6 ore si 20, amandoi impreuna pe locul 1.
Start
Bucura

Dupa cum spune vorba, calatorului ii sade bine cu drumul nu am apucat sa stau cateva ore acasa, ca am si pornit intr-o calatorie pe biciclete prin tara. Mai multe detalii click aici. 
Plutonul
Pauza de hidratare cu pepene si cola in Baraolt
Refacem rezervele de H2O
Drum comunal- caldura mare
Singurul cuvant romanesc din tot satul San Paul
Coborarand din boschetii in care am dormit ascunsi de musafiri nepoftiti
cu toata viteza inainte
Orientare rutiera

Venit din tura de bicicleta, am plecat direct iarasi in  Azuga, la o tura de vreo 30 de km de alergat si apoi directia Sibiu-Paltinis, la Maratonul Cinderel In Alergare. Oboseala si-a spus cuvantul si prima jumatate am mers destul de incet. Pe a doua jumatate mi-am mai revenit, am reusit sa recuperez si am terminat maratonul in 3h 50, pe locul II la Open si la Categorie.
la linia de start
Start
Podium Open Marathon
Maraton Piatra Craiului se apropie cu pasi rapizi

Acum am ajuns pe acasa si incerc sa odihnesc un pic, nu de alta dar in mai putin de 3 saptamani ma asteapta cei 166 de km in jurul Mont Blancului. Weekendul acesta voi participa la Noaptea Iorgovanului in Retezat, weekendul viitor plec spre Franta, unde voi participa la Olimpiada Alergarii Montane, asa cum mai este supranumit Ultra Trail du Mont Blanc.

Reportaj Eurosport despre Ultra Trail du Mont Blanc:

Cam atat,
Numai bine!


aaa da, pana acum am strans 440 de km alergati in 2012 in concursuri, fara sa pun la socoteala antrenamentele si fuga dupa trenuri si autobuze :)) Daca mai socotim si cele7 concursuri de schi de tura si cele 3 marathoane mountain bike, se strange ceva miscare.....